Mircea Moloț: „Am susținut mereu școlile din județul Hunedoara”

Oameni buni,

Noul an școlar începe cu emoții. Am putea spune că așa a fost mereu, da, dar acum avem parte și de o situația inedită. Elevii trebuie să revină în bănci, acolo unde se poate, cu grijă, să se ferească de infectarea cu noul coronavirus. Părinții și bunicii se tem, mai ales din cauza informațiilor confuze, a faptului că nu este foarte limpede cine și ce are de făcut.

Riscul este să pornim o generație sau două cu handicap în procesul educațional, ceea ce va avea consecințe abia peste câțiva ani, poate mai bine de un deceniu. Ca fost profesor știu cât de importantă este clădirea treptată a unui copil în procesul de educație și instruire, știu cât de riscantă este arderea unor etape sau parcurgerea acestora în mod empiric.

Am susținut mereu, dar mai ales în perioada celor 11 ani cât am fost președintele Consiliului Județean Hunedoara, școlile din acest județ, am sprijinit activitatea cadrelor didactice de a-i învăța carte pe copiii hunedorenilor, aceasta fiind un efort comun părinte-profesor.
Revenind la contextul actual, îmi exprim speranța că autoritățile vor reuși să gestioneze responsabil întreaga situație generată de întoarcerea copiilor în școli, că la rândul nostru vom da dovadă cu toții de solidaritate, respectând măsurile de protecție sanitară, pentru a ne apăra tezaurul cel mai de preț, copiii și nepoții noștri.

Provocarea cea mai mare este să se reînvețe învățătura în școli, de modul în care se vor ține orele de curs va depinde viitorul tuturor, în mod direct sau indirect. De aceea, transmit, din partea liberalilor și democraților din ALDE, tuturor profesorilor, învățătorilor și educatorilor respectul meu pentru eforturile pe care le vor face în șlefuirea tinerelor caractere și îi asigur de întregul sprijin din partea profesorului Mircea Ioan Moloț.

Material comandat de Partidul Alianța Liberalilor și Democraților – ALDE Executat de SC CAPITAL NEWS MEDIA SRLCUI mandatar financiar coordonator 21200063

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.