LOCURI DE IEȘIT LA IARBĂ VERDE SAU GROPI DE GUNOI ÎN MIJLOCUL NATURII?

Puţine locuri de agrement din vecinătatea oraşelor din judeţul Hunedoara au rămas nealterate de asaltul localnicilor ieşiţi la grătare, care lasă în urma lor munţi de gunoaie. Adesea, oamenii ieşiţi la iarbă verde sunt nevoiţi să îşi petreacă o parte din timpul liber curăţându-le de mizerie şi strângând deşeurile lăsate în urmă de petrecăreţi. Bianca Tămaş, o tânără din Cluj, a surprins în imagini o astfel de privelişte, în apropiere de Orăştie.

„E duminica de Rusalii. Oamenii se odihnesc, petrec timp cu familia, citesc, se joacă, fac grătare. Asta am vrut să facem şi noi, să petrecem un weekend relaxant, aşa că am ieşit cu cortul, la Poienile Beriului, undeva în apropiere de Orăştie. Aici e frumos, e verde, aerul e curat, iar păsările cântă. Dar mergând într-o scurtă plimbare, am găsit maldăre întregi de gunoaie, pe malul pârâului care trece pe lângă noi. Ne-am luat mănuşi şi timp de mai bine de o oră le-am adunat. Ne-am supărat, ne-a venit să plângem, i-am înjurat pe cei care şi-au bătut joc în halul acesta de natură. Nu e nimic nou, e o situaţie pe care oricare dintre noi o putem întâlni oriunde. Dar nu e normal! Nu a fost şi nici nu va fi vreodată. Sunt prea mulţi care îşi bat joc de natură şi prea puţini care o iubim şi o apreciem. Şi dacă natura se răzbună, nu înţelegem de ce. Nu mai aruncaţi gunoaie! Natura vă respectă, vă oferă aer, linişte şi privelişti uluitoare. Aveţi bunul simţ să lăsaţi curăţenie după voi!”, scrie autoarea fotografiilor.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.