Juventus Torino, campioană a noua oară la rând în Italia. E timpul pentru Champions League?

Juventus Torino și-a adjudecat, cu două etape rămase de disputat, titlul în Serie A. Este al nouălea sezon la rând când Juventus devine campioana Italiei.

Victoria cu 2-0 din meciul cu Sampdoria a adus un nou titlu pentru Juventus. Cristiano Ronaldo a marcat în minutul al 7-lea de prelungire din prima repriză, iar Bernardeschi a punctat, și el, în minutul 67.

După acest rezultat, Juventus a acumulat 83 de puncte și nu mai poate fi întrecută de niciuna dintre urmăritoarele sale – Inter Milano, Atalanta sau Lazio Roma.

Pentru Juventus, acesta a fost al 36-lea titlu din întreaga istorie și al nouălea consecutiv. Dar marele vis al torinezilor din acest sezon ar fi câștigarea Champions League. Juventus are în palmares două trofee, câștigate în 1985 și 1996, iar an de an speră să îl obțină și pe al treilea.

Pentru a ajunge acolo, Juventus trebuie să treacă, mai întâi, în optimile de finală de Olympique Lyon, pe 7 august de la ora 22:00. Juventus a pierdut la limită meciul tur disputat în Franța, 1-0, astfel că păstrează șanse mari de calificare. 1.83 este cota afișată de casa de pariuri online NetBet pentru accederea Bătrânei Doamne în sferturile UCL ediția 2020. În altă ordine de idei, Juventus este văzută a 8-a favorită la câștigarea Champions League, având cota 15.00 la aceeași agenție online. NetBet este primul operator de jocuri de noroc online licențiat ONJN după reglementarea pieței autohtone din anul 2015 și, pe lângă pariuri sportive, oferă românilor cele mai multe jocuri de cazino – peste 2.000.

Trei finale de Champions League în ultimele 2 decenii pentru Juventus

În ultimele 2 decenii, Juventus a tot încercat să câștige Champions League, însă a avut în total trei finale pierdute. Mai întâi, în ediția 2002/2003, Juventus a fost învinsă în finala de AC Milan, după loviturile de la 11 metri, la capătul unui sezon în care le eliminase pe FC Barcelona și Real Madrid.

Apoi, în sezonul 2014/2015, Juventus Torino a ajuns din nou în finală competiției la fotbal, dar a pierdut în fața echipei FC Barcelona cu 3-1, în confruntarea de pe Olympiastadion din Berlin. În acel sezon, Juventus trecuse în semifinale de Real Madrid.

Ultima finală de Champions League disputată de Juventus Torino datează din sezonul 2016/2017, când Real Madrid s-a impus cu 4-1 la Cardiff.

În sezonul precedent din Champions League, Juventus s-a oprit surprinzător în sferturile de finală, fiind învinsă de Ajax Amsterdam cu 3-2 la general.

Cum se reia Champions League

Meciurile din Champions League se reiau pe 7 și 8 august, când vor avea loc manșele retur din optimile de finală, după următorul program:

  • 7 august, ora 22:00: Manchester City – Real Madrid (2-1 pentru City în tur)
  • 7 august, ora 22:00: Juventus – Olympique Lyon (1-0 pentru Lyon în tur)
  • 8 august, ora 22:00: FC Barcelona – Napoli (se pleacă de la 1-1)
  • 8 august, ora 22:00: Bayern Munchen – Chelsea (3-0 pentru Bayern în tur)

Apoi, între 12 și 15 august, echipele se vor muta în Portugalia, la Lisabona, unde vor avea loc meciurile din sferturile de finală, după următorul program, într-o singură manșă:

  • 12 august, ora 22:00: Atalanta – PSG
  • 13 august, ora 22:00: RB Leipzig – Atletico Madrid
  • 14 august, ora 22:00: Real Madrid/Manchester City – Lyon/Juventus
  • 15 august, ora 22:00: Napoli/Barcelona – Chelsea/Bayern Munchen

Semifinalele Champions League vor avea loc după următorul program, tot la Lisabona, într-o singură manșă:

  • 18 august, de la ora 22:00: Leipzig/Atletico Madrid – Atalanta/PSG
  • 19 august, de la ora 22:00: învingătoarea dintre Real Madrid/Manchester City – Lyon/Juventus vs. învingătoarea dintre Napoli/Barcelona – Chelsea/Bayern Munchen

Finala Champions League 2019/2020 este programată pe 23 august, de la ora 22:00, pe Estadio da Luz din Lisabona.