JIUL ȘI BĂIȚA, LA EGALITATE ÎN FRUNTEA LIGII A IV-A

La sfârșitul săptămânii trecute s-a disputat o nouă etapă din Liga a IV-a de fotbal Hunedoara.

A fost vorba despre runda cu numărul 9, antepenultima din turul sezonului regulat, campionatul 2019 – 2020 disputându-se cu play-off și play -out.

Șoimul, mai tare ca Gloria

Unul dintre cele mai așteptate meciuri ale etapei a fost cel de la Crăciunești, acolo unde s-au întâlnit echipele ce ocupau locurile 3 și 2, respectiv gazdele de la Șoimul Băița și Gloria Geoagiu, echipa vizitatoare. Cei peste 200 de spectatori prezenți la meci, care s-a disputat pe o vreme superbă, nu au avut ce regreta, văzând fotbal de calitate, cu mult peste nivelul din Liga a IV-a. Prima repriză a fost una echilibrată, cu gazdele ceva mai ofensive, totuși, și se părea că la cabine se va intra la egalitate. Nu a fost așa, întrucât la una dintrre ultimele faze ale primei părți, în minutul 44, Mureșan, cu o pasă cu capul inteligentă printre stoperii de la Geoagiu îl lansează pe Pisoiu, iar acesta, după o cursă solitară, deschide scorul, Băița conducând la pauză cu 1-0. În partea secundă cei de la Geoagiu forțează egalarea, dar fără a avea mari ocazii de poartă, iar cei care au înscris au fost tot gazdele, în minutul 59, la gol conlucrând aceeiași jucători ca la deschiderea scorului, de această dată rolurile fiind inversante, cu Pisoiu în rol de servant și Mureșan la finalizare, care a înscris, din 8 metri, după o acțiune personală a colegului său. Oaspeții nu renunță și preiau controlul și, chiar dacă au avut ceva ocazii, nu reușesc să reducă din handicap. Cei de la Șoimul au stat la cutie și au ripostat periculos pe contraatac și, la o astfel de fază, au rezolvat meciul, Pisoiu, scăpat singur, după o altă nesincronizare a fundașilor centrali de la Geoagiu, punctul nevralgic al echipei vizitatoare, chiar dacă la pauză s-au efectuat modificări în linia de fund, ducând scorul, în minutul 85, la 3- 0, cu un lob peste portar din careul mare. Partida s-a încheiat cu scorul de 3-1 pentru Șoimul Băița, Gloria Geoagiu reușind golul de onoare în minutele de prelungire, după un penalty acordat la un fault comis în suprafața de pedeapsă de Horț asupra lui Barb și transformat de Vișan.

Diferență făcută de golaveraj

În urma acestei victorii, cei de la Geoagiu au părăsit podiumul, fiind pe locul al patrulea, cu 15 puncte din 8 jocuri, iar Băița a urcat pe poziția a doua, cu 18 puncte din 9 meciuri, și golaveraj de +12, la egalitate cu liderul. Pe primul loc este Jiul Petroșani, cu golaveraj + 27 și doar 7 jocuri disputate, care, într-un alt derby al rundei, a învins, pe teren propriu, cu 3-0, pe deținătoarea titlului, Retezatul Hațeg, coborâtă acum pe locul 5, cu 14 puncte din 8 meciuri și golaveraj +13, prin golurile marcate de Arcuși (20), Stoicoiu (58) și Filip (81). Cei de la Jiul se pot distanța în clasament astăzi, când, de la ora 16.00, într-un meci restant din etapa a VI-a, vor juca pe terenul celor de la Dacia Orăștie, locul 8, cu 7 puncte din 8 meciuri, care, în etapa a IX-a, au câștigat, clar, în deplasare, cu 3-0, pe terenul celor de la LPS Cetate II Deva (locul 9, cu 5 puncte din 8 meciuri), golurile fiind marcate de Sav (27 și 58) și Suciu (90). Podiumul este completat de Inter Petrila, cu 16 puncte din 8 meciuri, care, într-un derby din Valea Jiului, au învins, acasă, cu 2-0, pe Minerul Uricani (locul 10, cu 3 puncte din 8 meciuri), prin reușitele lui Câmpean (65) și Dobre (87). Partida dintre CSM Vulcan (locul 7, cu 11 puncte din 7 meciuri) și Aurul Brad (locul 6, cu 14 puncte din 7 jocuri și golaveraj +10)  a fost amânată pentru 23 octombrie, iar ultima clasată, Victoria Călan (0 puncte din 8 meciuri) a stat. Etapa viitoare, penultima a turului, în care va sta Șoimul Băița, programează sâmbătă, 12 octombrie, derby-urile Gloria Geoagiu – Jiul Petroșani și Retezatul Hațeg – Inter Petrila, lupta fratricidă din Vale dintre Minerul Uricani și CSM Vulcan și meciul Aurul Brad – LPS Cetate II Deva, în care gazdele sunt favorite, iar duminică întâlnirea dintre Dacia Orăștie și Victoria Călan, în care echipa organizatoare are prima șansă, toate aceste partide urmând a începe la ora 11.30.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.