Investiții în cetățile dacice. Se pregătește o casă de bilete pentru cetatea Costești

Peste 460.000 de lei vor fi investiți în cetățile dacice Bănița, Costești – Blidaru, Costești – Cetățuie și Luncani – Piatra Roșie, potrivit reprezentanților Consiliului Județean Hunedoara. Siturile vor fi dotate cu pavilioane, grupuri sanitare și instalații complementare pentru asigurarea energiei electrice, alimentarea cu apă și evacuarea apelor uzate.

„Cetățile Bănița, Blidaru și Piatra Roșie vor beneficia de câte o construcție temporară de dimensiuni reduse (circa 12 metri pătrați) de tip pavilion ușor și demontabil compus dintr-o cameră de pază care va avea și destinație de punct de informare, vânzare de bilete, expunere de suveniruri și afișare de informații esențiale pentru vizitarea sitului. Structura va fi dotată și cu două grupuri sanitare. La Costești, proiectul prevede amplasarea a două pavilioane. Unul va avea 10 metri pătrați și va găzdui casa de bilete și zona de expunere suveniruri, iar pavilionul nr. 2 în suprafață de 13 metri pătrați va fi format din cameră de pază și grup sanitar”, a informat Consiliul Județean Huendoara.

„Toate construcțiile vor fi alimentate cu energie electrică produsă de panouri fotovoltaice. Alimentarea cu apă a grupurilor sanitare se va realiza cu ajutorul unor rezervoare de 3000 l amplasate în amonte, iar pentru evacuarea apelor uzate vor fi montate rezervoare de 5000 l. La cetatea Bănița, pavilionul va fi amplasat pe drumul existent de acces la sit, la capătul segmentului de drum public, la Blidaru în zona de poiană, care precede terasa cetății, la sud de situl arheologic, la Piatra Roșie, construcția va fi amplasată tot în zona de poiană, la capătul drumului de acces existent, iar la Costești, pavilioanele se vor monta pe partea stângă, la ultima inflexiune a drumului de acces aflată la sud-vest de sit. Soluția propusă este minim invazivă în cadrul sitului pe care îl deservește, iar utilitățile au risc redus de poluare”, a informat Consiliul Județean Hunedoara.

De asemenea, vor avea loc reparații la remiza din Valea Albă, situată pe DJ 705 A la poalele Sarmizegetusei Regia. Aici, lucrările sunt necesare din cauza problemelor semnalate la interiorul și exteriorul clădirii, precum și a lipsei unui grup sanitar adecvat.

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.