Scene revoltătoare într-o grădiniţă privată din Craiova. O educatoare de 27 de ani, care e şi directoarea centrului, este acuzată că ţipa la copii, îi lega de scaune şi le punea bandă adezivă la gură. I-ar fi încurajat inclusiv să se bată între ei, ca pedeapsă. Una dintre cele mai tulburătoare mărturii vine de la o fetiță care i-a cerut mamei să o bată, pentru că așa se întâmplă la grădiniță. Autoritățile au deschis o anchetă, iar cazul scoate la lumină suspiciuni grave de abuz, de cel puţin un an, într-un loc în care copiii ar trebui să fie în siguranță. Spre disperarea părinţilor, până se lămuresc acuzaţiile, educatoarea e încă la ore. Urmează informaţii cu puternic impact emoţional pe care am ales să le difuzăm pentru a reda, fără cosmetizări, gravitatea faptelor.
