INEDIT. Patrule de jandarmi călare vor păzi cetatea dacică Sarmizegetusa Regia

Jandarmii hunedoreni care păzesc Sarmizegetusa Regia vor patrula, mai nou, cu ajutorul a doi cai superbi. Noii camarazi ai militarilor de la Postul de Jandarmi Montan Costeşti pot fi întâlniți și admirați în misiunile zilnice, pe cărările fostei Capitale a statului dac. Bia și Lucila, caii de serviciu, și-au început misiunea alături de conductorii lor, luni 21 septembrie, după un stagiu de pregătire la o unitate cu tradiție în Jandarmeria Călare. 

„Prezenţa acestora în zona cetăţilor dacice aduce un plus de eficienţă misiunilor încredinţate, având posibilitatea de a interveni şi în zone unde accesul este greoi sau nu se poate realiza cu alte mijloace de transport. Pentru colegii noștri, îndeplinirea misiunilor cu ajutorul celor doi cai a fost o adevărată bucurie, ținând cont de faptul că aceștia au și acasă cai. Conexiunea între caii de serviciu și conductorii lor se îmbunătățește prin grija pe care aceștia din urmă le-o poartă zilnic”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Hunedoara. La noi în județ nu mai există patrule de jandarmi călare, care să supravegheze vreun obiectiv. 

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.