ÎN PREZENŢA LUI GICĂ POPESCU. SEMNAREA CONTRACTULUI DE COLABORARE ÎNTRE CS HUNEDOARA ŞI ACADEMIA HAGI

Joi, la sediul Primăriei municipiului de pe malurile Cernei a fost semnat un parteneriat între  CS Hunedoara, pe de o parte, și Academia de Fotbal Gheorghe  Hagi și CS Viitorul Constanța, de cealaltă parte.

 

 

Această colaborare se dorește a fi de mare importanță pentru clubul hunedorean, dar şi pentru cei de la Constanţa.

Posibilităţi mari de afirmare pentru tinerii jucători

Acest contract de parteneriat  a fost semnat, din partea  celor de la Constanța, de marii foşti jucători Gică Popescu, actualmente președinte la Viitorul Constanța şi, aşa cum se ştie, cumnatul lui Hagi,  și  Zoltan Iasko, manager al Academiei de pe Litoral. Din partea Hunedoarei au semnat contractul primarul Dan Bobouţanu şi directorul clubului de pe Cerna, Dan Stroia, jucător emblematic al Corvinului şi fost coleg la echipa naţională de juniori cu Gică Popescu. “Este o mare şi plăcută surpriză că reprezentanţii celor de la Viitorul şi Academia Hagi au ales Hunedoara pentru acest parteneriat. Mai mult, prezenţa lui Gică Popescu şi Zoli Jasko, nume care nu mai nevoie de niciun fel de prezentare, arată preţuirea de care se bucură fotbalul hunedorean, Ne dorim ca un număr cât mai mare de tineri jucători de la noi să iar drumul Constanţei şi, într-un viitor nu foarte îndepărtat, sperăm ca echipa oraşului să promoveze în eşalonul secund”, a spus primarul Dan Bobouţanu.

“La deplasările de la Corvinul tremurau chiloţii pe noi”

Despre această asociere a vorbit şi Gică Popescu, care a avut doar cuvinte de laudă la adresa fotbalului hunedorean. “Consider că această colaborare va fi una benefică pentru ambele părţi. Nu trebuie uitat că noi, cei de la Viitorul, suntem clubul din ţară care vinde cei mai mulţi jucători în străinătate, mai toţi trecând prin Academie, şi, în mod firesc, o cotă parte din transfer va reveni clubului unde s-a format fotbalistul. Cât despre Hunedoara, aici a fost o şcoală extreme de puternică de fotbal, care a dat o sumedenie de jucători la echipele naţionale. Acum, din păcate, a intrat într-un con de umbră, dar sper să îşi revină, chiar şi prin acest parteneriat. Cu mulţi jucători ai Corvinului am jucat pe la loturile naţionale sau mi-au fost adversari, toţi de mare valoare. Acum îmi aduc aminte cu nostalgie de deplasările de la Hunedoara, dar când eram la Craiova şi trebuia să facem o deplasare la Corvinul ne tremurau chiloţii pe noi”, a spus fostul mare internaţional.

În curând, un amplu interviu cu “Baciul”

La semnarea contractului au fost prezenţi toţi antrenorii de la CS Hunedoara, de la toate nivelurile, începând cu actualul “principal” Raul Spătaru şi încă jucătorul Robert Cristian, care pregăteşte o grupă de copii, până la Fane Dubinciuc şi Daniel Dăscălescu, nume care au făcut istorie pentru Corvinul. La finalul întâlnirii oficiale, “Baciul”, aşa cum este cunoscut în lumea fotbalului marele Gică Popescu, s-a întreţinut, minute bune, cu reprezentanţii presei hunedorene. Un amplu interviu cu Gică Popescu, în care tema principală este, bineînţeles, fotbalul, veţi putea citi într-unul din numerele viitoare ale cotidianului ZIARUL HUNEDOREANULUI.

 

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.