În această noapte trecem la ora de vară

În 29 martie 2020, ora 03:00 devine ora 04:00, și trebuie să ne dăm ceasurile înainte. Orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie (25).

Ora oficială de vară, ora Europei Orientale la care trece ţara noastră în noaptea de sâmbătă spre duminică (28/29 martie 2020), a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932.

Până în 1939, a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, şi prima duminică din octombrie, ora 01.00 (ore locale). Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară.

După un sondaj realizat în tot spaţiul comunitar, Comisia Europeană a propus abolirea schimbării sezoniere a orei. Eurodeputaţii au votat, la 26 martie 2019, renunţarea la schimbarea orei de două ori pe an, începând cu 2021. Fiecare stat membru urmează să decidă pe ce oră va rămâne – ora standard sau ora de vară.

În România, o propunere legislativă pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României (L281/2018) a fost respinsă de Senat, în şedinţa din 29 mai 2018, în calitate de primă Cameră sesizată. La data respectivă şi guvernul României şi-a exprimat poziţia de a nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative.