Impact mortal pe DN66. Un bărbat a murit, după ce mașina în care se afla a intrat pe contrasens. Șoferul a intrat cu viteză într-o curbă deosebit de periculoasă

Accident rutier grav, în apropiere de localitatea Pui, produs din cauza vitezei prea mari. Un șofer de 42 de ani, din localitatea Simeria, a intrat într-o curbă deosebit de periculoasă, cu viteză mult prea mare, carosabilul fiind umed. Mașina nu a mai putut fi controlată și a ajuns pe contrasens, izbindu-se de un alt autoturism. În urma impactului deosebit de puternic, șoferul a decedat, iar alte două persoane din mașina care circula regulamentar au fost rănite.

„In seara zilei din data de 02.12.2019, la ora 21:56, Poliția Orașului Hațeg, a fost sesizată prin apelul de urgență 112, cu privire la faptul că, pe DN 66 in apropiere de localitatea Pui, a avut loc un accident de circulație soldat cu victime omenești. Polițiștii ajunși la fața locului, au constatat ca un bărbat in vârstă de 42 ani, din Simeria, in timp ce conducea autoturismul său pe DN 66, pe raza comunei Pui, respectiv la iesirea din localitatea Galati, pe sensul de mers Petrosani – Hațeg, nu a adaptat vireza într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, în condițiile unui carosabil umed, a pierdut controlul direcției de mers, a intrat pe contrasens si a intrat in coliziune laterală cu un alt autoturism ce se deplasa regulamentar pe direcția Hațeg – Petroșani, condus de un bărbat in vârstă de 29 de ani din comuna Pui. În urma accidentului rutier, a rezultat decesul bărbatului de 42 de ani si rănirea conducătorului auto ce se deplasa regulamentar precum si a unei tinere în vârstă de 23 de ani, pasagera in același autoturism. Victimele au fost transportate la spital in vederea acordarii de îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Carla Strujan.

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.