Hunedoara, județ muncitoresc… pentru străini din țări exotice. Unii au fost prinși lucrând „la negru” pe șantiere

Lipsa forței de muncă a determinat mai multe firme de construcții care își desfășoară activitatea în județul Hunedoara să apeleze la serviciile unor muncitori din statele mai puțin dezvoltate ale Asiei.

În Hunedoara, un județ cu mai multe foste orașe muncitorești din anii de comunism, numeroși localnici deplâng lipsa locurilor de muncă, însă, în același timp, activitatea mai multor companii a fost afectată din cauza insuficienței salariaților.

„Poliţiştii Biroului pentru Imigrări al Judeţului Hunedoara au desfășurat, în perioada 19 – 22 septembrie, mai multe acţiuni şi controale în cooperare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor, pe raza de competenţă. Astfel, în cadrul acţiunilor întreprinse au fost depistaţi opt cetăţeni străini, cu vârste cuprinse între 23 și 56 de ani, toți bărbați, din Nepal și Sri-Lanka, care desfășurau activități lucrative, fără forme legale. Dintre aceștia, patru se aflau cu ședere ilegală pe teritoriul României, iar în cazul celorlalți patru cetățeni străini a fost luată măsura revocării dreptului de ședere”, a informat Biroul pentru Imigrări al Județului Hunedoara.

Poliţiştii de imigrări au emis pe numele cetățenilor străini decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 30 de zile de pe teritoriul României. De asemenea, reprezentanţii societăţii comerciale au fost invitați să se prezinte la sediul Biroului pentru imigrări, pentru continuarea cercetărilor.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.