HECTARE DE TEREN AGRICOL INCENDIATE, ÎN DOAR TREI ZILE, ÎN JUDEȚ

Zeci de pompieri hunedoreni au luptat pentru stingerea a 14 de incendii de vegetație uscată ce au pârjolit aproape șapte hectare de teren, în doar trei zile. Acțiunile de stingere au fost îngreunate, în unele cazuri, de terenul accidentat și lipsa surselor de apă. Reprezentanții APIA susțin că cei care își pârjolesc terenurile riscă, pe lângă amenzi, să piardă subvențiile.

În ultimele trei zile, zeci de pompieri, ai gărzilor de intervenție din Deva, Hunedoara, Orăștie, Petroșani, Brad, Totești, Lupeni și Baru au acționat pentru limitarea propagării și stingerea a 14 incendii de vegetație uscată. „Arderile s-au manifestat la vegetația uscată de la marginea localităților Deva, Hunedoara, Hărău, Peștișu Mic, Simeria, Rișculița, Zeicani, Lupeni, Orăștie, Băiești și Căstău. În total, au fost afectate aproape șapte hectare de teren acoperite cu resturi vegetale. Pentru stingerea incendiilor s-a acționat cu echipamente specifice acestui tip de intervenție și, acolo unde terenul a permis, s-a acționat cu autospecialele cu apă și spumă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, maior Anemona Doda. Cel mai probabil, incendiile de vegetație uscată au fost generate de folosirea flăcării deschise în vederea igienizării terenurilor agricole.

Când este permisă arderea miriștilor și în ce condiții

Conform Hotărârii Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, efectuarea unor lucrări de arderi a resturilor vegetale fără întrunirea condiţiilor legale şi, respectiv, fără luarea măsurilor de evitare a propagării la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei. În condiţiile în care este necesară arderea miriștilor pentru combaterea dăunătorilor și au fost obţinute aprobările prevăzute de legislaţia în vigoare, arderea vegetației uscate se face cu respectarea următoarelor măsuri: condiţii meteorologice fără vânt; parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 hectare, prin fâşii arate; izolarea zonei de ardere faţă de căile de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate; desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; asigurarea, până la finalizarea arderii, a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii; asigurarea, pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 hectare, a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare și asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 hectare, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.

ISU Hunedoara organizează patrule mixte în vederea prevenirii incendiilor și identificarea persoanelor care utilizează flacăra deschisă pentru curățarea terenurilor. Mai mult, coordonatele GPS ale parcelelor incendiate vor fi transmise Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură care are competență în suspendarea subvențiilor.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.