Greva muncitorilor de la SEWS Deva s-a încheiat. Surse: conducerea fabricii le-a acceptat toate revendicările

Greva declanșată ieri, în jurul orei 16.00, la fabrica de cablaje SEWS – R din Deva s-a încheiat. Angajații au reluat munca, după ce în urma negocierilor cu șefii fabricii toate revendicările le-au fost acceptate. Surse din fabrică spun că șefii au promis majorarea salariilor cu 10 la sută, dar și acordarea de bonusuri la sărbătorile de Paște și Crăciun. Aceleași surse susțin că înțelegerea dintre reprezentanții salariaților de la Sews și conducerea fabricii a fost parafată în contractul colectiv de muncă. 

Angajații de la Sews au intrat în grevă, deoarece conducerea fabricii era dispusă să le majoreze salariile cu doar 6,5 la sută. Inițial, au protestat 700 de persoane, care ar fi trebuit să intre ieri în schimbul II. Greviștilor li s-au alăturat și muncitorii care au ajuns la ora 23.00 la fabrică, în schimbul III. Șefii de la Sews nu s-au arătat dispuși la dialog, dimpotrivă, le-au adresat cuvinte jignitoare muncitorilor. După o noapte de grevă, azi dimineață, fabrica era în clocot, muncitorii scandau diverse lozinci și huiduiau. Protestul a continuat până la orele amiezii, când reprezentanții salariaților au fost invitați la discuții cu șefii de la Sews. 

Sews Deva este cel mai mare angajator din municipiu, la fabrică fiind angajate aproximativ 3.000 de persoane.  

 

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.