GARDA DE MEDIU A AMENDAT, CU 50.000 DE LEI, UN DEPOZIT DE ANVELOPE DIN BĂIȚA

Garda de Mediu a amendat, cu 50.000 de lei, un depozit de anvelope din Băița

Control, soldat cu amendă, la un depozit de anvelope de pe raza localității Crăciunești, din comuna Băița. Comisarii de la Garda de Mediu au primit o sesizare și au mers să verifice aspectele semnalate. În timpul inspecției, au constatat neconformități, motiv pentru care au aplicat operatorului o sancțiune în valoare de 50.000 de lei.

Garda de Mediu a amendat, cu 50.000 de lei, un depozit de anvelope din BăițaGarda de Mediu a amendat, cu 50.000 de lei, un depozit de anvelope din BăițaGarda de Mediu a amendat, cu 50.000 de lei, un depozit de anvelope din BăițaControlul a fost realizat în urmă cu câteva zile. “În urma unei sesizări (însoţită de un material video), primită pe adresa Comisariatului Judeţean Hunedoara al Gărzii Naţionale de Mediu, cu privire la nereguli sesizate în funcţionarea depozitului de anvelope de pe raza comunei Băiţa, localitatea Crăciunești, comisarii GNM – CJ Hunedoara au efectuat o acțiune de control, în data de 28 februarie 2020, pentru verificarea celor constatate. În timpul inspecției, s-a constatat că operatorul economic deţine autorizaţie de mediu valabilă şi că prestează servicii în baza contractului încheiat cu fabrica ciment de la Chișcădaga în vederea colectării, depozitării și pregătirii deșeurilor de cauciuc pentru valorificarea prin co-incinerare, în instalația de producere a cimentului. Totodată, s-a mai constatat faptul că operatorul economic nu respectă condițiile de funcționare menționate în autorizația de mediu deţinută, prin faptul că depozitarea anvelopelor uzate și a deșeurilor de cauciuc se realizează pe toată suprafața amplasamentului, nu doar pe suprafața platformei betonate, așa cum prevede legislația aflată în vigoare și autorizația de mediu”, au transmis reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu.

Garda de Mediu a amendat, cu 50.000 de lei, un depozit de anvelope din Băița
Sursa foto: Garda Națională de Mediu/Facebook

În consecință, comisarii Gărzii Naționale de Mediu -CJ Hunedoara au impus măsuri de remediere şi au aplicat operatorului economic o amendă în valoare de 50.000 lei. “De asemenea, au transmis către Agenția pentru Protecție Mediului (APM) Hunedoara o notificare prealabilă pentru declanșarea procedurii de suspendare a autorizației de mediu”, a mai informat Garda Națională de Mediu.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.