Futsalul continuă cu campionatul juniorilor şi cu liga a doua

Să amintim că într-o partidă disputată miercuri, contând pentru etapa a doua, ACS West a învins la Deva pe Clujana Cluj cu 7 – 3. De partea cealaltă, Autobergamo vine după victoria cu 8 – 0 din prima etapă cu Şoimii Şimand şi egalul de duminică, 4 – 4 înregistrat la Timişoara pe terenul campioanei Informatica.

Tot în etapa a treia este programat duminică meciul Şoimii Şimand – Informatica Timişoara, iar Clujana Cluj va sta în acestă rundă. Mai există şi o restanţă din prima etapă, Clujana Cluj – Informatica Timişoara, programată iniţial pe 6 octombrie, care nu fost încă reprogramată.

La seniori, West joacă sâmbătă la Târgu Mureş

Liga 2 de seniori a ajuns la etapa a cincea, ultima a turului. Miercuri s-a jucat în devans partida Korondy Junior Corund – Inter Gheorgheni, încheiată 4 – 4. Sâmbătă, de la ora 18, ACS West Deva întâlneşte în deplasare la Târgu Mureş pe CS Municipal din localitate, „lanterna roşie” a seriei a doua. Duminică se dispută ultimul meci al etapei, KSE Târgu Secuiesc – Kereszthegy Remetea.

În clasament conduce KSE Târgu Secuiesc cu 12 puncte, urmată de West Deva cu 9 puncte, golaveraj 39 – 18, Kereszthegy Remetea tot 9 puncte, golaveraj 31 – 21, Inter Gheorgheni 4 puncte, Korondy Junior Corund un punct şi CSM Târgu Mureş cu minus trei puncte, în urma celor şase puncte de penalizare cu care a fost sancţionată.

Liga 1 ia o pauză până pe 3 noiembrie, când Autobergamo întâlneşte la Deva pe United Galaţi, într-un derby de tradiţie al futsalului românesc. Clasamentul este cum nu se poate mai bulversat, echipele având câte trei, patru sau cinci meciuri disputate până acum, din diverse motive. Conduce United cu 9 puncte (din patru jocuri), urmată de Imperial tot cu 9 puncte (3 jocuri), Informatica 7 puncte (4 jocuri), Dunărea 7 puncte (5 jocuri), Autobergamo 4 puncte (3 jocuri), Odorheiu 3 puncte (5 jocuri) şi Clujana 0 puncte (4 jocuri).

googletag.cmd.push(function() { googletag.display(‘div-gpt-ad-1536585829504-0’); });

Tags

Articol preluat de pe glasul-hd.ro