FRH în cârdășie cu TVR introduce DICTATURA în handbal. Tadici, reacție DURĂ la adresa noului regulament STUPID impus de Federație

Caietul de sarcini aprobat pentru desfășurarea meciurilor din Liga Națională de Hadnbal Feminin este pur și simplu aberant, care duce mai mult spre o dictatură. Spectacolul sportiv pare să lipsească din viziunea celor de la Federația Română de Handbal, care au impus în acest sezon competițional cluburilor reguli stupide. Cel care a ieșit la atac a fost antrenorul echipei HC Zalău, Gheorghe Tadici care consideră că aceste condiții impuse sunt hilare. Cea mai stupidă condiție e legată de faptul că TVR are nevoie de 9 ore (NOUĂ!!!) pentru a monta și demonta aparatura de transmitere a meciurilor în direct. 

FRH în cârdășie cu TVR a introdus reguli absolut aberante pentru cluburi, asta dacă ținem cont și de faptul că sumele primite de cluburi din drepturi TV sunt nesiminifcative, de ordinul a câtorva mii de euro, care cel mai probabil nu pot acoperi nici realziarea cerințelor impuse de Federație. 

De asemenea, sunt cluburi, cum este și HC Zalău, care este finanțat din bani publici, iar unele dintre prevederile impuse în caietul de sarcini par ilegale în viziunea profesorului Tadici. 

Așadar, FRH a impus cluburilor să pună la dispoziție sala de desfășurare a meciurilor timp de 9 ore într-o zi: 5 înainte de meci și 4 după meci. Ori în condițiile în care de exemplu, HC Zalău este chiriaș în Sala Sporturilor din Zalău, suma de plată a chiriei va fi una colosală. Cele 9 ore au fost cerute de cei de la TVR pentru a-și putea monta aparatura tehnică pentru a transmite meciurile în direct. O altă problemă care se ridică la Zalău și nu numai, este în acest caz faptul că în aceeași zi este posibil să se desfășoare și meci de volei, programat de FRV. Ori în aceste condiții, meciul de volei nu poate avea loc. Dar nu doar meci, ci și antrenament al echipei de volei. Pe lângă acestea, să ne gândim că angajații de la Sala Sporturilor trebuie să stea în plus peste program. Cine îi va plăti? Normal că noi, oamenii de rând, care plătim și abonamentul la TVR. 

FRH a mai impus cluburilor ca pe toate materialele de promovare a meciurilor, inclusiv pe bilete și invitații să fie afișată sigla TVR. 

FRH a mai impus cluburilor ca antenorii și oficialii de pe banca tehnică să fie îmbrăcați „în uniformă” care să conțină pantaloni lungi, cămașă sau tricou polo cu sigla clubului, și sacou în timpul anotimpului rece.  Va fi interesant să-l vedem pe Tadici în sacou, la patru ace. 

Mai mult, cluburile au acum obligația de a avea fiecare un fotograf la fiecare meci de joc de pe teren propriu și obligatoriu un responsabil de marketing. Mai mult, pentru meciurile care nu sunt transmise la TV există obligația să se transmită la Federație declarații de la antrenori și de la câte un jucător. 

Imediat după fiecare meci transmis, cel puțin unul dintre antrenori și un jucător reprezentativ de la fiecare club implicat trebuie să acorde interviuri în EXCLUSIVITATE către partenerul TV – TVR. 

Mai mult, Sala Sporturilor trebuie reamenajată pentru competiție, iar în contextul în care o echipă este doar chiriaș, cum este HC Zalău, atunci cum poate să amenajeze sala pe placul celor de la FRH și TVR. Federația obligă cluburile să vopsească plasele din spatele porților în negru, să aibă anumite dimensiuni, să aducă pe cheltuială proprie platforme pe care să fie montate camerele TVR pentru transmiterea meciurilor dar și să ofere conectare la energie electrică pentru cei de la TVR, pe cheltuiala clubului. Mai mult, cluburile trebuie să amenajeze și o cabină specială pentru comentatori, despre care știu toți iubitorii handbalului cum comentează meciurile, dar și să ofere presei o masă a presei dotată inclusiv cu prize pentru aparatura tehnică. 

O altă prevedere stupidă este ca toate cluburile să își realizeze, din banii lor, panouri de interviuri, dar cu grafica impusă de FRH. Ori această prevedere este aberantă, când cluburile, așa cum este HC Zalău, trăiește din banii primiți de la sponsorii din Sălaj, nu de la cei impuși de FRH să apară pe panourii.  

În concluzie, de 41 de ani de când există HC Zalău, reguli mai stupide nu au fost, nici măcar în Cupele Europene. 

 

 

 

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.