Fraudă cu fonduri europene, la Lupeni. Trei mari proiecte cu bani de la UE, „șmenuite” cu documente false. Dosarul DNA, trimis în judecată la Tribunalul Hunedoara

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au trimis în judecată doi oameni de afaceri din București, reprezentanţi ai SC Project Expert Association SRL, pentru săvârşirea a cinci infracţiuni de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dar și societatea pe care aceștia o reprezintă. Cristian Ioan Samson și Marius Chirică sunt acuzați că au decontat ilegal bani de la Ministerul Dezvoltării, prejudiciul fiind de peste 1.300.000 de lei.

”În perioada 2011 – 2015, în contextul realizării a patru proiecte finanţate din fonduri europene ce aveau ca obiect: reabilitarea infrastructurii în oraşele Lupeni şi Băile Herculane, reabilitarea unui spital şi a unui centru cultural din municipiul Lupeni, reprezentanţii SC Project Expert Association SRL ar fi depus la primăriile celor două oraşe atât anterior cât şi după încheierea contractelor mai multe documente false şi inexacte (lista cu experţii desemnaţi pentru a lua parte la proiect, pontaje şi devize, facturi, etc.). Ulterior, cele două instituţii publice au depus înscrisurile respective la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în vederea decontării. Prin aceste demersuri, inculpata SC Project Expert Association SRL ar fi obţinut pe nedrept sume de bani decontate din fonduri europene, totalizând 1.691.291 lei”, a transmis DNA.

În cauză, s-au constituit părţi civile primăriile oraşelor Lupeni şi Băile Herculane cu sumele de 1.324.067 lei respectiv 318.981 lei.

De asemenea, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţie publice s-a constituit parte civilă în cauză cu suma nerecuperată de 48.242 lei de la primăriile oraşelor Lupeni şi Băile Herculane.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Hunedoara cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.