FOŞTII ANCHETATORI AI LUI TRAIAN BERBECEANU CER SCOATEREA CĂRȚII SALE DE PE PIAŢĂ

Fostul procuror șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată Alba Iulia, Ioan Mureșan, fostul procuror DIICOT- Nicolae Cean și ofițerul BCCO Alba Iulia, Alin Muntean – suspendat din funcție, au deschis un proces la Judecătoria Sectorului 2 din București în care au solicitat magistraților să interzică editurii să mai publice cartea  „Radiografia unei mârșăvii judiciare”, scrisă de Traian Berbeceanu, informează newsonline.ro,. „Hopaaaa! Cui îi este frică de adevăr? Cine își dorește ca adevărul să nu se afle vreodată? Cine sunt cei care au ieșit in spațiul public, în mass-media, cu declarații mincinoase, iar acum, când este publicat adevărul, se tăvălesc de supărare?”, a mai scris Traian Berbeceanu, după ce foștii săi anchetatori au solicitat retragerea volumului său de pe piață și daune de 15.000 de euro de la Berbeceanu, pentru stricarea imaginii lor.

Din august, Traian Berbeceanu şi-a lansat cartea autobiografică, numită „Radiografia unei mârşăvii judiciare”. „Între coperţile acestei cărţi vă sunt dezvăluite modalităţile perfide şi ilegale prin care reprezentanţi ai unor instituţii judiciare şi-au dat mâna cu lideri ai crimei organizate, sprijiniţi fiind de lucrători ai serviciilor de informaţii, urmărind inculparea mea cu orice preţ pentru fapte imaginare şi înlăturarea mea de la conducerea Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia. Toate aceste acţiuni au fost generate de teama că, împreună cu echipa mea, obţinusem probe care ar fi putut conduce la demararea unor dosare penale pe numele unora dintre ei, la redeschiderea unor cauze în care fuseseră anterior cercetaţi ori la iniţierea unor cercetări disciplinare”, a relatat Traian Berbeceanu

Înalta Curte decide soarta lor

Traian Berbeceanu a condus Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia între anii 2005 şi 2013, când a fost înlăturat în urma unei anchete a DIICOT.  Poliţistul din Deva a fost înlăturat de la conducerea BCCO Alba, însă ulterior şi anchetatorii săi au fost puşi sub învinuire de Direcţia Naţională Anticorupţie, sub acuzaţia că au fabricat probe false pentru a-l incrimina pe Berbeceanu. Potrivit DNA, fostul procuror şef al DIICOT Alba Ioan Mureşan şi cei doi complici ai săi, fostul procuror Nicolaie Cean şi poliţistul Alin Muntean, au fabricat dosarul lui Traian Berbeceanu, încercând să îl reducă la tăcere şi să obţină de la acesta materiale despre care credeau că i-ar fi putut incrimina. În urma anchetei, Ioan Mureşan a fost suspendat din funcţia de procuror şi înlocuit de la conducerea DIICOT Alba Iulia. În 30 iunie 2016, la doi ani de la începerea judecării pe fond a procesului, Traian Berbeceanu a fost achitat în dosarul penal, iar procurorii acuzaţi că au fabricat probele care au dus la incriminarea şi înlăturarea sa au fost condamnaţi la închisoare. În schimb, Ioan Mureşan a primit şapte ani de închisoare, Nicolaie Cean a primit trei ani de închisoare, iar Alin Muntean patru ani de închisoare, pedepse cu executare. Soluţia Completului de 3 judecători a fost contestată, iar judecarea apelului are loc tot la ÎCCJ, sentinţa finală urmând să fie pronunţată de Completul de 5 judecători. Dacă decizia instanţei de fond va fi menţinută, după finalizarea definitivă a procesului, Traian Berbeceanu va trebui să primească peste 100.000 de euro, daune morale şi materiale de la foştii săi anchetatori.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.