Emoții pentru Ovidiu Draia! Magistrații au judecat astăzi prelungirea arestării sale preventive. Ce decizie a luat instanța

Magistrații Judecătoriei Deva au judecat astăzi dosarul de prelungire a arestării preventive în cazul lui Ovidiu Draia, patronul hunedorean ajuns în spatele gratiilor după ce, alături de Cătălin Constantin Ciocănel și un italian pe nume Sandro Dalla Nora, a bătut o prostituată. Instanța a decis astăzi să amâne pronunțarea în aces caz pentru data de 12 februarie.

Ovidiu Draia, Cătălin Constantin Ciocănel și Sandro Dalla Nora sunt acuzați de tâlhărie calificată. Totul s-a petrecut într-un bloc din apropiere de clădirea Cepromin, din Deva. Într-un apartament închiriat, o prostituată a primit un client italian. Femeia și-ar fi încasat banii înainte, dar, potrivit surselor noastre, aceasta i-ar fi spus bărbatului că trebuie să se spele înainte de partida de amor. Italianul, nervos, a plecat din apartament, amenințând-o pe tânăra de 30 de ani. La câteva minute distanță, omul s-a întors la ușa femeii, dar nu singur, ci însoțit de alte trei persoane, printre care și Ovidiu Draia.

„La data de 14.01.2020, în jurul orei 03:20, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de o femeie în vârstă de 30 de ani, din judeţul Brașov, cu privire la faptul că în noaptea de 14.01.2020, în timp ce se afla într-un apartament închiriat, în municipiul Deva, împreună cu un tânăr de 26 de ani, a fost agresată şi deposedată de o sumă de bani. Femeia le-a declarat poliţiştilor că, pe fondul unor neînțelegeri avute cu un bărbat (a cărui identitate nu a putut-o preciza) cu privire la o sumă de bani, aceasta a părăsit apartamentul, însă a revenit la scurt timp și a intrat în locuinţă însoțit de trei persoane. Una dintre cele patru persoane le-a aplicat femeii şi tânărului de 26 de ani mai multe lovituri, le-au sustras 200 de lei, după care au părăsit apartamentul. În cauză, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

În urma cercetărilor, în data de 15.01.2020, poliţiştii au identificat şi au luat măsura preventivă a reţinerii faţă de trei dintre prezumtivii autori ai faptei (cu vârste cuprinse între 31 şi 47 de ani). Aceștia sunt doi angajați ai firmei de pază Gedi Security, dar și patronul, Ovidiu Draia.

În dimineața zilei de 16.01.2020, a fost identificat şi bărbatul care a avut neînțelegerea iniţială cu privire la suma de bani datorată femeii (un cetăţean italian în vârstă de 45 de ani), care a fost condus la sediul Poliţiei, pentru a fi audiat cu privire la comiterea infracţiunii de complicitate la comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată.

În data de 17 ianurie, cei trei au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.