Dosar penal pentru firma de dezinsecție și deratizare DD Chim din Deva. Mai mulți elevi din Arad au ajuns la spital intoxicați cu substanțe periculoase

Firma DD Chim din Deva este vizată de o anchetă penală, deschisă de autoritățile din Arad. Firma menționată are contracte pentru asigurarea unor servicii de dezinsecție și dezinfecție la instituții publice din județul învecinat.

Polițiștii arădeni au deschis un dosar penal în cazul elevilor intoxicați, în urma unei acțiuni de deratizare, scriu cei de la Ziar de Arad. Firma DD Chim din Deva este cea care a făcut dezinsecția la Liceul German din Arad. 

„Aseară, în jurul orelor 18:30, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi si Substanțe Periculoase au fost sesizati despre faptul că la Spitalul Clinic Județean Arad – UPU s-au prezentat mai mulți elevi ai Liceului Teoretic Adam Muller Guttenbrunn care prezentau prurit și edeme la nivelul fetei si al ochilor, greață si vărsături. Conform celor declarate, acestea ar fi survenit în urma unor activități de dezinsecție si dezinfecție, care au avut loc la unitatea de învățământ. În urma primelor verificări s-a stabilit o legătură directă între starea elevilor si dezinsecția/dezinfecția efectuată în incinta liceului, la data de 10 ianuarie 2020, de către o societate comercială cu sediul în Deva, județul Hunedoara.

În urma cercetărilor efectuate și a mijloacelor de probă administrate din acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, trafic de produse sau substanțe toxice. 

La fața locului s-a deplasat și echipa de cercetare din cadrul Serviciului Criminalistic Arad, care a prelevat probe care urmează a fi analizate toxicologic. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad”, spune Adina Aconstantinesei, purtător de cuvânt al IPJ Arad.

Sursa: ziardearad.ro

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.