DOI BĂRBAȚI SUNT CERCETAȚI PENTRU BRACONAJ, DUPĂ CE AU FOST PRINȘI NOAPTEA LA VÂNĂTOARE

În noaptea de luni spre marți, 7 iulie, polițiștii Serviciului Arme Explozibili și Substanțe Periculoase Hunedoara, însoțiți de polițiștii din Ilia și de angajați ai Ocolului Silvic Dobra au depistat pe Drumul Județean 707 A Tisa – Lasău un autoturism din care se observau lumini puternice provenite de la un dispozitiv de iluminare tip proiector. Mașina a fost oprită, iar în interiorul ei se aflau doi bărbați, dintre care unul avea permis de vânătoare. De asemenea, în mașină a mai fost găsit un dispozitiv de iluminare.
„Aruncată la aproximativ cinci metri în aproprierea autoturismului, a fost identificată în vegetație o armă de vânătoare cu glonț de tip carabină semi – automată, care avea montat un dispozitiv de ochire tip lunetă, precum și un alt dispozitiv de iluminare magnetic, tip lanternă, iar în magazia armei se aflau 6 cartușe cu glonț. Având in vedere cele constatate, au loc cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj”, a informat Carla Strujan, reprezentanta Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.