DE MÂINE, SE REDESCHID MALL-URILE, PISCINELE EXTERIOARE. CE ALTE RESTRICŢII IMPUSE DE PANDEMIA DE CORONAVIRUS VOR FI RIDICATE



155 total views
, 19 views today

Guvernul a aprobat reluarea unor activităţi şi o serie de alte măsuri de relaxare, începând cu data de 15 iunie. Astfel, de mâine, se va renunţa la izolarea la domiciliu pentru persoanele care sosesc în România din anumite ţări, cu număr mic de cazuri, precum Austria, Grecia sau Bulgaria.

La activitățile recreative și sportive vor avea posibilitatea să participe un număr de cel mult şase persoane, față de prevederea anterioară de trei persoane. Practic, se dublează numărul persoanelor în grup care participă la activități recreative şi sportive.
Evenimentele private în spații închise se vor putea desfășura cu participarea a cel mult 20 de persoane, iar în spații deschise, cu participarea a cel mult 50 de persoane. Se vor relua activitățile în centre comerciale, în mall-uri. Va fi permisă activitatea operatorilor economici în aceste centre comerciale, cu excepția restaurantelor, cafenelelor, sălilor de joc sau cinematografelor.
Vor fi reluate activitățile de administrare a ştrandurilor și piscinelor exterioare, precum și activitățile în sălile de sport și fitness și tratament balnear.
Ca urmare a faptului că perioada cursurilor școlare se încheie, părinții vor avea posibilitatea să ducă copiii la creșe grădinițe și after school-uri, indiferent că acestea sunt de stat sau privat.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.