CULTURĂ. ZIUA NAŢIONALĂ LA BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ

În fiecare an, așteptăm ziua de 1 Decembrie cu mare emoție, iar Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva consacră an de an activități speciale menite să marcheze cum se cuvine această sărbătoare.

 

 

Așa cum facem deja de câțiva ani, și în acest an am pregătit activitatea dedicată Zilei Naționale a României cu profesionalism și cu dorința de a le prezenta  participanților adevărul istoric într-o manieră accesibilă și adecvată vârstei lor. Ceea ce ne-a motivat demersul, ceea ce am avut tot timpul în minte a fost respectul față de jertfa înaintașilor noștri, o jertfă care stă la temelia României Mari făurite la 1 Decembrie 1918 prin voința întregii suflări românești din Transilvania, Moldova, Muntenia, Oltenia, Banat, din toate provinciile românești. Ziua de 1 Decembrie reprezintă un simbol al luptei pe care, de-a lungul secolelor, au purtat-o românii pentru a trăi liberi într-un singur stat, iar această dorință fierbinte a devenit realitate prin voința Adunării Naționale de la Alba Iulia.

Potrivit tradiției Bibliotecii, și anul acesta, în Sala „Liviu Oros” a Centrului  Cultural „Drăgan Muntean”, cu prilejul Zilei Naționale, a avut loc o prezentare amplă și documentată a evenimentelor care au premers Marea Unire, făurirea unirii și contribuția marilor noștri bărbați de stat care au făcut posibilă această unire: de la Regele Ferdinand-Întregitorul până la participantul de rând la adunarea de la Alba Iulia, la care au luat parte și foarte mulți hunedoreni. A fost prezentat contextul intern și internațional care a favorizat unirea românilor din toate provinciile într-un singur stat.

La finalul expunerii, celor prezenți în sală li s-au adresat întrebări legate de momentul 1 Decembrie 1918, iar cei care au oferit răspunsurile corecte au fost răsplătiți cu premii constând în cărți și diplome oferite de Biblioteca Județeană.

Și în acest an, în preajma zilei de 1 Decembrie, în incinta Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva s-a organizat o bogată expoziție de carte având ca temă Marea Unire de la 1918.

Ioan Sebastian Bara

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.