CU ROABA ȘI LOPATA, UN HUNEDOREAN A ASTUPAT SINGUR GROPILE DE PE UN DRUM JUDEȚEAN

Sătui să mai aștepte intervenția autorităților competente, oamenii dintr-o localitate de munte din județul Hunedoara au decis să ia “taurul de coarne” și să repare, pe propriile lor puteri, drumul pe care trebuie să îl străbată și care este plin de gropi. „Înarmat” cu o roabă și o lopată, unul dintre localnici nu a mai stat pe gânduri și s-a apucat singur de reparat șoseaua, transmițând un mesaj ironic la adresa autorităților.

Drumul Județean (DJ) 668A, din comuna hunedoreană Boșorod, căci despre acesta este vorba, a fost serios afectat de ploi și viituri. Gropi uriașe și-au făcut apariția, din loc în loc, în asfalt, spre marea nemulțumire a celor care sunt nevoiți să îl parcurgă și care riscă să își strice mașinile din pricina găurilor apărute pe partea carosabilă.

Drumul duce spre cetatea dacică Piatra Roșie, dar nu a mai fost modernizat, așa că localnicii au decis să acționeze pe cont propriu. Nea‘ Ion a pus mâna pe lopată și pe roabă și s-a apucat de treabă. „La doar un an și jumătate de la ploile și viitura care au afectat partea carosabilă, au demarat lucrările de reparații la drumul județean DJ 668A. Câștigătorul licitației este vecinul nostru, nea Ion. El a promis că va folosi la astuparea gropilor o roabă și o lopată de ultimă generație. Mulțumim Consiliului Județean Hunedoara pentru atenție”, au scris pe rețeaua de socializare cei de la Fundația „Dacica”.

Sursa foto: Fundația “Dacica”

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.