„Cu regret trebuie să spun că bate câmpii”, a spus Mircea Miclea, despre declarațiile făcute cu privire la rezultatele Testului PISA de Monica Anisie, actualul ministru al Educației

Rezultatele dezastruoase afișate astăzi la testele PISA puteau fi evitate, dacă în urmă cu șapte ani – atunci când a început să fie cunoscută problema – erau luate măsuri, a declarat Mircea Miclea, la Digi24. Fostul ministru al Educației a făcut referire la evaluările elevilor de la clasa a II-a. În plus, el a tras un semnal de alarmă: „Dacă așteptăm după sindicate nu vom face reformă niciodată”.

„Cu regret trebuie să spun că bate câmpii”, a spus Mircea Miclea, despre declarațiile făcute de Monica Anisie, actualul ministru al Educației.

„Dacă ne uităm la aceste rezultate, 30% dintre elevi sunt cu performanțe sub minimul necesar, deci sunt cu probleme serioase de analfabetism funcțional. Exact același procentaj a fost atunci când ei au fost evaluați în clasa a II-a. Noi știam cu șapte ani înainte că există acest procent de elevi, datele de atunci se pot arăta. Din păcate, aceasta este cauza principală a acestor rezultate, nu s-a aplicat Legea Educației, care spunea că aceste rezultate de la evaluările naționale din a II-a, a IV-a, a VI-a, se iau ca evaluări formative. Adică, pe baza lor, tu iei măsuri, atunci când le ai, deci trebuiau luate măsurile în urmă cu șapte ani și aveam alte rezultate acum. Atunci când ai aceste evaluări stabilești pentru cine faci învățare remedială, adică de exemplu faci meditații în after-school cu elevii respectivi, pentru cine faci consolidare”, a adăugat Mircea Miclea, într-o intervenție telefonică la Digi24.

„Este vorba de o situație de nerespectare a legii de la firul ierbii, de la nivel de școală până la nivel de minister, pentru că profesorii când au dat aceste evaluări și au obținut rezultatele, le-au ascuns, de fapt, față de părinți și nu au făcut nimic cu ele, ca să optimizeze procesul de învățare. Nici ministerul, prin inspectoratele județene, nu au luat nicio măsură ca aceste rezultate să fie luate în calcul, pentru inspecțiile pe care urmau să le facă și pentru evaluarea profesorilor. A fost, așadar, o încălcare, o nerespectare a legii și soluția era în lege, nu are rost să mai vorbim acum de soluții. Soluțiile sunt din 2011, sunt paragrafele explicite de lege, care spun ce e de făcut”, a mai spus fostul ministru.

„Această vinovăție colectivă – toți suntem vinovați, toți trebuie să luăm măsuri – este aberantă. Nu sunt toți vinovați. Unii au gândit ce trebuie făcut, sunt unii profesori în școală care își fac treaba, nu toți sunt vinovați, sunt unii care sunt vinovați, cei care își fac treaba prost, de la nivelul de minister și până la nivel de școală. Dar ca să schimbăm această situație ar trebui ca creșterile salariale să nu fie făcute nediferențiat, adică creștere egală de salarizare la toată lumea, ci diferențiat, în funcție de performanța profesorilor”, a mai spus Mircea Miclea.

Fostul ministru a recunoscut că niciun sindicat nu va accepta o astfel de salarizare a profesorilor: „Dacă așteptăm după sindicate nu vom face reformă niciodată”.

„Această școală unde profesorii predau cu lehamite primește aceiași bani, profesorii primesc aceleași salarii ca profesorii care își fac treaba. Am avut o creștere salarială cu impact nesemnificativ asupra educației”, a concluzionat fostul ministru.

România are cele mai slabe rezultate din ultimii nouă ani la testele PISA. Este vorba despre acea evaluare care ne arată cât de pregătiți sunt elevii de 15 ani la capitolul matematică, științe și citire. Datele sunt dezastruoase: România ocupă locul 47 din 79. Gradul de analfabetism funcțional este la cote maxime: 44 la sută dintre elevi nu înțeleg ce citesc.

Rezultatele la testarea PISA 2018 au fost afișate marți dimineață, pe site-ul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.