CRONICA SENTIMENTALĂ. PUNCT DE VEDERE PRIVIND… PUNCTELE PIERDUTE CU NORVEGIA

Recent, în încheierea unei pseudocrnici politico-fotbalistice spuneam: România va particpa la CE 2020 cu stadioane și cu public, dar fără echipă a țării. Asta e ca  în superproducțiile  cinematografice româno-americane: noi dădeam caii și studiourile de la Buftea, ei actorii… Faceți socoteala. România are 14 puncte, Norvegia 11, dar noi jucăm cu Suedia acasă și în Spania (20 puncte). Suedia (15 puncte) mai are de jucat la  noi și cu Feroe, Norvegia cu Feroe și cu Malta. Dacă învingem Suedia avem 17 puncte, dar și Norvegia va avea tot 17…  Locul 3 e al nostru.Despre cauze- altădată…
 Deci, continuăm. Ziceam “dacă învingem Suedia” pentru că nu văd cum o vom învinge. Numai dacă le băgăm ceva în mâncare sau în bere; dacă în loc de copii vom mobila  tribunele stadionului cu gagici în pieile… roșii. De frig… Iar în Spania, să fim serioși, cum  poate echipa asta, care nu  trece de nivelul fotbalului din ex-Yugoslavia, oricare  din cele șase republici actuale, să scoată un punct acolo, când abia a obținut punctul cu Norvegia  la București?! Și, de fapt, avem victorii, 4, doar cu Feroe și Malta!  Cu chin și astea. Cum poate cineva să creadă că în două luni valoarea selecționabililor a  crescut atât de mult? Echipa actuală, incomparabil superioară celei… christophdaumiste, și ca valoare și ca tinerețe și ca mentalitate, nu se poate autodepăși peste nivelul actual-mediu. Este  plăcută ochiului, este admirabilă reușita lui Cosmin Contra de a schimba cu 180 de grade tonusul moral, capacitatea volitivă și mentalitatea actualei generațții, ea însăși descoperire și lansare a selecționerului. Dar mai mult de atât nu avem! Din lotul cu care vom forța calificarea, cu șanse minime cred eu, cel mai strălucitor și important fotbalist  este, desigur, George  Pușcaș! Dar, nu pot să-mi reprim tentația de a-l compara cu bietul Dumitrache- și nu doar cel al lui Dinamo, ci și cel al Jiului, ori al Corvinului! Cine l-ați văzut jucând pe Mopsul, vă amintiți că dura un timp până revenea pe gazon,  după o săritură la cap deasupra bării traversale a porții… Sigur, îmi iertați exagerarea dar și mult adevăr e în ea. Or, oricât aș vrea eu să-l așez pe Pușcaș drept… “noul” Dumitrache, nu-mi iese. Luați în parte  pe fiecare component al lotului actual, pe Stanciu, pe Hagi cel mic, pe Florin Coman, pe Răzvan Marin, pe Benzar, pe Mitriță,  cel de peste Ocean, mai bun decât cel de la… Craiova, pe salvatorul celor mai multe puncte din zestrea curentă, portarul Tătărușanu, pe de-acum veteranii Keșeru, Săpunaru, Moți și chiar Țucudean- fiecare a avut momentele sale de glorie ! Dar și de ridicol. Iar asta este slăbiciunea actualei generații: inconstanța formei. Și totul se leagă de grabă, de furia valorificării în euro a fiecărui jucător cu potențial de a aduce repede, cât mai repede bani în punga clubului, patronului, antrenorului, formatorului și, în ultimul rând, jucătorului în cauză. O recunoaște însuși, Hagi- cel mare și acum chiar îl recunosc drept mare, dar și el își recunoaște păcatul de a se grăbi să vândă cât mai repede tot ce se  coace în cuptorul lui de la Ovidiu. Și o face pentru că are nevoie de bani- că din încasări nu câștigă nici plata arbitrilor!-, ca să țină caldă  copaia aia a lui, în care  frământă aluatul viitorilor fotbaliști, vânduți mai mult în stare de… cocă, nu ca pâine albă…  Nimeni nu are răbdare să stea cu Pușcaș în afara antrenamentului orar, să exerseze zeci de sărituri la cap după zeci de pase în adâncime sau laterale!  Cum rămânea Mircea Lucescu  împreună cu Romică Gabor, numai  ei doi, cam o jumătate de oră să-i trimită 20-30 de centrări de pe extreme în careul mic… Și-apoi să execute juniorul 20-30 de centrări… Și, pe-atunci, cu Gabor în lot, România era pe locul șapte în Europa. Acum, cel mai probabil, va fi doar gazdă… Toți se grăbesc să ia banul cât mai repede. Nu mai e vreme de repetare a procedeelor până la perfecțiune! Iar la convocările la lot, pentru meciurile oficiale, nu e timp pentru așa ceva! Norvegienii, fără valori individuale  similare românilor lui Contra, dar cu însușirea mecanică a procedeelor,  ne-au luat  punctele (2)  care ar putea fi cele ce ne-ar fi calificat…

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.