Am totală înțelegere față de toți cei care au sperat că noua echipă reprezentativă – ar fi trebuit să zic Națională, așa cu N mare, dar ce mai e Național în România?, nici măcar Limba- se va autodepăși cu Suedia, pentru ce nu a reușit cu mai puțin cotata Norvegia… Iar concluzia demoralizantă este că în fotbal suntem deasupra doar a Maltei și a Insulelor Feroe! Dacă uităm că și cu ele ne-am chinuit până la goluri. Nu pot să reiau, dar pot să confirm că punctul nostru de vedere privind valoarea reală a actualei echipe reprezerntative, exprimat într-o cronică anterioară, a fost validat de jocul și rezultatul de vineri seara, cu Suedia. Și pot întări că afirmația privind superioritatea tehnică individuală a românilor față de norvegieni se repetă și asupra jucătorilor suedezi! Dar cu ce folos? Cu folos zero! Ba, vineri, jucătorii români- de data aceasta nu le mai pot spune fotbaliști, pentru că niciunul nu s-a evidențiat la un așa nivel, ci doar ca jucători de rând, rătăciți-, nici măcar procedee tehnice individuale, de finețe și valoare nu au arătat. Cu excepția unei singure mișcări reușite de Ianis Hagi, la puțin timp după intrare, că apoi s-a pierdut și el în rătăcirea bezmetică a echipei. Și nici mica legendă cultivată despre reprizele secunde ale lui Contra nu mai stă în picioare. Cum nu a stat nici cu Norvegia…
Nu am fost, nu pot să fiu un fan al lui Deac. Jucător de travaliu, util dar fără har. Iar vineri, chiar și pe lângă jocul prost al întregii echipe! Nici al lui Keșeru n-am fost fan. Îl știu de pe când pleca din Oradea tocmai în Franța, la Nantes, pe timpul când Viorel Moldovan făcea istorie acolo, însă nu a avut clasa să-l urmeze și a pendulat prin ligile mici al Franței. Dar și exagerat de cântata generație nouă nu a mai aprins decât dorințe în tribune, nu și scântei de fotbal! Într-un fel explicabilă și acceptaabilă adorația pentru o nouă echipă aptă să înfierbânte mințile și să îmbuneze suflete de spectatori! În lipsă de ceva mai bun de prin 2000 încoace, ne-am îmbătat cu două meciuri și o repriză reuște de echipa mică la europeanul sub 21 de ani. Niciunul nu a arătat măcar voința și atitudinea din întâlnirile cu Norvegia! Toată echipa a intrat pe gazon gata înfrântă! Probabil emoțional în fața unor tribune arhipline, dornice de o schimbare măcar în fotbal, dacă în viață au parte numai de schimbări de putere, nu și de fond, de structură…
Și, fiindcă nu a fost suficient meciul, de fapt jocul prost al echipei noastre, mai vin și comentatorii ProTV. cu inovații și invenții lingvistice. Poate că, ba chiar sigur, dacă ceata aia de pierduți și perdanți ar fi arătat și ceva fotbal nu am fi fost deranjați de comentariile stupide ale crainicilor tv. Tot la două vorbe… verticalizau ceva ce semăna mai mult cu o mișcare browniană, haotică; visau verticalizări pe un teren plat, pe care se pot executa mai mult acțiuni perpendiculare… Poate încă mai cred că vechea găselniță, ca metaforă, a lui Cornel Dinu ar fi vreun procedeu tehnic… Și, fiindcă nu era de ajuns, au inventat și un cuvânt nou: motivator! Poftim, invenție! Vorbind despre un suedez ce părea foarte motivat în joc și transmitea aceasta și celorlalți…
Și, când îmi amintesc că prima victorie românească a României asupra Suediei, petrecută în 8 septembrie 1982, la București, a fost obținută cu golurile hunedorenilor Andone și Klein, iar în returul de pe Rasunda Stadion, care nu mai e, am învins cu 1-0, cu un gol al lui Cămătaru, lansat perpendicular pe poartă, nu vertical, de parcă trăgea toată arena după el… Când îmi amitesc asta și compar cu echipa… (continuare în titlul acestor rânduri) mă cuprinde o tristețe iremediabilă…
Leave a Reply