de Ion MACHIDON, scriitor
Hunedoreanca Giorgiana David în placheta sa de 50 de pagini ,,Petale de amintiri”, editura Setras, 2019, ne aduce o poezie a culorilor vii, scrisă de pe poziţia omului mai puţin visător, provocat de un pragmatism uşor melancolizat ca peisaj artistic. Până aici toate bune şi la locul lor, numai că tânăra aspirantă la poezie nu deţine pe deplin tehnica meşteşugului versificării… Poezia ei fiind lipsită de ingredientele imperios necesare pentru realizarea de versuri profunde, cu miză literară. Nu e suficient să versifici fără a avea în prim-planul atenţiei prozodia care să dea strălucire unei creaţii rezonabile… Totuşi versurile Giorgianei David converg unor stări adolescentine… Chiar şi aşa am descoperit câteva versuri pe care le-am reţinut pentru puritatea metaforelor: „ Sălcii înflorite, frumoase domniţe cu plete de aur”, sau: „ca o strălucitoare haină din praf de stele”< sau: „ mi-e dor de râsul ce nu moare”… Astfel de versuri vin în susţinerea talentului poetei care dau semne bune că ne aflăm în faţa unui autor cu potenţial literar nelimitat, care scrie poezie dominată de sinceritate ca mod de exprimare şi stare diaristică plăcută privind îmbinarea culorilor poetice, reuşind să realizeze pe ici-colo calupuri interesante de versuri închinate naturii, credinţei în Dumnezeu, iubirii şi dorului care însoţesc pe tot omul în această lume conectată la tehnologia modernă, prea puţin cunoscută în toată complexitatea ei chiar de imaginaţia poeţilor născuţi cu genul creaţiei, nu e cazul Giorgianei David.
Observăm la poetă oarecare nostalgie după cele patru anotimpuri ale anului care, să fim corecţi, de ceva vreme tot mai puţin sunt evidente… De la an la an se comprimă unul într-altul că nu mare ne va fi mirarea când într-o bună zi ne vom trezi doar cu un singur anotimp după cum merg lucrurile şi cu o ţară sahariană cu pământul arid, din cauza schimbării bruste a climei şi globalizării planetei. Nostalgia poetei este de notorietate privind dragostea sa pentru munţii şi pădurile noastre, după dealuri şi văi cu păsări cântătoare. Această stare se observă din fotografiile ataşate la fiecare poezie funcţie de tema abordată… Din păcate multe din plaiurile ţării noastre pline cândva de păduri şi verdeaţă au ajuns să existe doar în imaginţia unor oameni sensibili ca şi poeta „Petalelor de amintiri” care în felul ei încearcă să-şi eternizeze gândurile prin versuri duioase, la nivel de creaţie sinceră, aratându-ne în felul acesta că fără de natură şi Dumnezeu existenţa noastră e de neconceput. Poeta se întoarce adesea la ,,Copilul din copilărie”, pag. 15, la „Dor din… dor”, pag. 21 sau la iubire, dragoste, „Ecoul”, pag. 25, la poezia patriotică ,,Graiul sânzienelor”, pag. 27… Că în curând va sosi primăvara citim de la pag. 33, poezia „Iz de primăvară”, însoţită în carte cu o ilustraţie care scoate în evidenţă întoarcerea păsărilor călătoare atât de melodios cântate de Vasile Alecsandri în poezia de un farmec deosebit, intitulată „Vestitorii primăverii”, păstrând proporţia, însă, deoarece Giorgiana David scrie poezie inspirată de natură la alt nivel de cunoaştere artistică: „ Mi-au bătut la geam stopii de ploaie./I-am lăsat să intre în micuţa mea odaie./Soarele mi-a zâmbit strălucitor./În suflet simţit-am dor…!//Dor de culoare,/Dor de petale zburând spre soare,/Dor de taină şi mistere,/Încredinţate doar la stele…!//Mi-e dor de tine, Primăvară!/Frumoasă veşnic zâmbitoare,/Cu plete din raze de lumină,/ {i flori ţesute-n fire fine…!//Privesc la perdelele albe din ferestre,/Fâlfâind în zbatere măiastră,/Cernând nimburi de mătasă,/Peste florile din glastre.//Magic se revarsă arome şi petale,/Plutind fermecător în dansuri neştiute,/Zburând departe, peste maluri/Pierzându-se printre miile de ramuri ”.
Giorgiana David scrie poezie aşa cum simte dar nu e suficient dacă nu are şi o strategie a verbelor pe care să o urmeze cu regularitate… Nu e o recomandare, ci o constatare dacă vrea să nu rămână la stadiul de „Petale de amintiri…”. Din câte ştim, după un timp şi petalele se ofilesc, iar noi dorim ca poezia ei să fie pisc de lumină care să dăinuiască mulţi ani în cultura poetică a hunedorenilor… Ca acest lucru să se împlinească este nevoie de perfecţiunea cuvântului… Depinde de fiecare poet în parte, noi am luat această carte în calculul nostru critic ca normă de încurajare.
Leave a Reply