CRISTIAN COROIESCU, LIDERUL ALDE CĂLAN, CANDIDEAZĂ LA PRIMĂRIA CĂLAN

Cristian Coroiescu, liderul ALDE Călan, şi-a anunţat candidatura pentru alegerile din această toamnă la Primăria oraşului Călan.

Cristian Coroiescu este un tânăr ambiţios care spune că-şi doreşte să schimbe modul de lucru al actualei conduceri şi să-şi îndrepte mai mult atenţia spre omul simplu şi nevoile directe ale acestuia.

„Venim cu o echipă de tineri motivaţi, pregătiţi şi ambiţioşi, să schimbăm odată faţa oraşului nostru de suflet marcat de prea multă vreme de sărăcie şi vitregit de normalitate. Atenţia principală va fi îndreptată spre atragerea de investitori şi crearea de locuri de muncă, pentru că asta este durerea călănenilor. Nu-mi explic de ce există acest mare gol al actualei administraţii, dar acum asta e mai puţin important acum, contează ce putem face noi pentru locuitorii oraşului. Vrem să investim mai mult în sport, vom crea spaţii unde să se poată desfăşura, antrena, pregăti, sportivi de la mai multe discipline, oraşul nostru neavând o sală de sport. Ne dorim o schimbare în bine şi in ceea ce priveşte învăţământul, actualul profil al liceului de la Călan nu mai face faţă la cerinţele de pe piaţa muncii. Dacă totul va fi bine, ne gândim la un sistem de premiere original pentru elevii de pe raza UAT Călan prin care să le arătăm mai multă apreciere şi să le mulţumim, într-un fel, că sunt elevii noştri şi că ne mândrim cu ei. Am gândit, împreună cu echipa mea de tineri, un proiect care se va numi <Călanul în mişcare> ce presupune acordarea de biciclete pentru toţi elevii din clasele 1-4, 5-8, 9-12 pentru ca aceştia să facă mişcare şi să deplaseze mai uşor prin oraş. Avem foarte multe idei legate şi de fluidizarea traficului din oraş, acum rămâne de văzut dacă oamenii rezonează cu intenţiile noastre”, a spus Cristian Coroiescu.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.