COSTEL AVRAM, DESEMNAT, OFICIAL, CANDIDATUL PSD LA PRIMĂRIA PETROȘANI

Candidatul Partidului Social-Democrat (PSD), pentru funcția de primar al municipiului Petroșani a fost desemnat, oficial, Costel Avram. Decizia a fost luată la nivelul conducerii PSD Hunedoara, în urma unui sondaj efectuat pe un eșantion de 800 de persoane, în Petroșani. Vestea a fost dată în cadrul unei conferințe de presă, susținută de președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor, de senatorul PSD Cristian Resmeriță și de Costel Avram.

„Am avut două sondaje pentru Petroșani și pentru Vulcan. Primul pe care l-am deschis a fost la Petroșani și vreau să le mulțumesc celor trei care au acceptat să fie introduși în acest sondaj, pentru a vedea cu cine vom merge la Primăria Petroșani, respectiv domnului Viorel Pascu, domnului Ioan Rus și domnului Avram. Sondajele au fost efectuate în perioada 28-30 ianuarie pe un eșantion de 800 de persoane. După ce am deschis plicul pentru Petroșani am avut surpriza de a vedea că preferat este Costel Avram. Acesta a avut un scor cum nu credeam că îl are, pentru că nedeclarat ca și candidat al nostru, Costel Avram a obținut un scor electoral foarte bun. Îl felicit pentru acest lucru. Vreau să vă spun că pe banii mei, nu ai mei, ai organizației județene, nu o să îi spriinim pe alții, alte partide. Ca și vot pentru Consiliul Local, dacă mergem așa cum dă sondajul, o să fim majoritari. În ceea ce privește Costel Avram, care a rămas candidatul nostru oficial pentru funcția de primar, din seara asta, vreau să vă spun că sunt aproape (făcând referire la actualul primar al municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi- n.red.). Nu vă spun care e mai sus, dar sunt aproape”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele Organizației Județene PSD Hunedoara.

Costel Avram: „După 20 de ani, Primăria Petroșani va fi câștigată de PSD”

În cadrul conferinței de presă, Costel Avram a declarat că, împreună cu echipa social-democraților din municipiul Petroșani, vor reuși să recâștige primăria, după 20 de ani. „Vreau să mulțumesc celor de față, pentru faptul că începând de astăzi, în urma votului dat de Biroul Organizației de la Petroșani, sunt candidatul oficial al PSD, la funcția de primar al municipiului Petroșani. După 20 de ani, Primăria Petroșani va fi câștigată de PSD. La Petroșani, PSD și candidatul Costel Avram, vom face în așa fel încât să câștigăm alegerile locale, atât pentru consiliul județean, consiliul local, cât și la primar. Sondajul la care am participat toți arată clar intențiile celor din Petroșani pentru PSD. Detașat, sondajul arată că sunt lângă Tiberiu Iacob-Ridzi”, a precizat Costel Avram, candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Petroșani.

Costel Avram a fost director Apa Serv Petroșani și actualmente, administrator public al județului Hunedoara.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.