CONSILIERII LOCALI AU APROBAT: MAI MULTE BURSE ŞCOLARE PENTRU ELEVII DIN DEVA

Întruniți, astăzi, în ședință extraordinară, consilierii locali deveni au aprobat suplimentarea numărului de burse şcolare acordate elevilor care frecventează cursurile de zi în învăţământul preuniversitar de stat din municipiul reședință a județului Hunedoara.

Astfel, numărul elevilor care vor primi burse în semestrul al doilea va fi mai mare cu 1.500, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 57/2020. Majoritatea burselor suplimentare aprobate sunt burse de merit, care se acordă elevilor cu media generală 9,50 şi nota 10 la purtare. Lista elevilor bursieri este revizuită semestrial, în funcție de modificările intervenite în situația școlară a acestora.

În total, în anul şcolar 2019-2020, Primăria Municipiului Deva acordă, de la bugetul local, un număr de 19.924 de burse, în valoare totală de 1.948.402 lei. Criteriile de acordare a burselor, indiferent de categorie, se stabilesc în cadrul comisiilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ, în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităţilor şcolare. Conform legislaţiei în vigoare, bursele de ajutor social se acordă şi pe perioada vacanţelor şcolare.

Banii pentru bursele şcolare aferente lunilor ianuarie şi februarie 2020 vor intra în contul celor nouă unităţi de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Deva începând cu data de 24 februarie 2020.

 

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.