Consilierii județeni de la PNL critică lipsa de transparență de la Apa Prod SA Deva, societate condusă de un fost liberal

Consilierul județean Vetuța Stănescu a criticat lipsa de transparență de la Apa Prod SA Deva, societate care asigură apă potabilă și canalizare în jumătatea de nord a județului. Pe pagina electronică a societății nu au fost publicate o serie de rapoarte privind activitatea economică a operatorului, ceea ce denotă o lipsă de transparență, a arătat Stănescu. Aceasta a mai afirmat că, deși s-a aprobat majorarea tarifelor la serviciile prestate de Apa Prod din luna august, moment în care s-a cerut un plan de redresare a societății, planul nu a fost prezentat nici până în prezent. 

„Consilierii județeni de la PSD au aprobat majorarea tarifului de la apă și canal în luna august. Suntem la două luni după acea majorare de tarif, timp în care, Apa Prod trebuia să vină cu un program de redresare a societății. Nu a venit, nu l-am văzut. Mai mult decât atât, conform Ordonanței nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, SC APA Prod SA Deva ar fi trebuit să pună pe site raportul de audit care s-a făcut pe această societate. Nu-l avem, nu există. Pentru că este o societate comercială cu capital majoritar al Consiliului Județean (CJ), cred că era normal să vedem pe site și un bilanț, fie el și intermediar, la final de luna septembrie. Nu-l avem nici măcar pe cel de la finalul anului 2018. Cred că ar trebui să intervenim puțin pentru transparență și așteptăm în continuare programul de redresare promis de această societate”, a afirmat Vetuța Stănescu, la finalul ședinței ordinare de astăzi a CJ Hunedoara. 

În replică, Daniel Andronache vicepreședinte al CJ Hunedoara a afirmat că programul de redresare a fost întocmit și că va fi publicat până la ședința CJ din luna noiembrie. 

SC Apa Prod SA Deva este condusă de directorul Victor Arion, fost membru al PNL, acum, potrivit unor surse, acesta este membru al partidului Pro România. 
Nu doar documentele enumerate de consilierul județean Vetuța Stănescu lipsesc de pe site-ul Apa Prod, ci și declarațiile de avere ale directorilor societății. 

Citește și: Declarațiile de avere și veniturile celor 6 directori ai ApaProd sunt ținute „la secret”, în timp ce compania a înregistrat primul an de la înființare cu un profit net NEGATIV uriaș

 

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.