Concertul ”Legends” se mută în sala Pro Arte a Colegiului Național ”Decebal”

Concertul ”Legends”, pe care flautistul Mihai Ioachimescu și PERCUSSIONescu (Irina Rădulescu – marimbă și Răzvan Florescu – vibrafon) îl vor susține, la Deva, astăzi, 28 septembrie 2020, de la ora 19:00, va avea loc în Sala Pro Arte a Colegiului Național ”Decebal”, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile.

Trei artiști de excepție aduc în fața publicului muzica unor legende rock, reinterpretată într-o combinație inedită de instrumente, cu sonoritate specială.

Led Zeppelin, Metallica, Iron Maiden, Aerosmith, Nirvana, Depeche Mode, Deep Purple, Guns N’Roses sunt doar câteva dintre ”legendele” incluse în program.

Concertul ”Legends” este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Deva și Centrului Cultural ”Drăgan Muntean” și face parte dintr-un turneu național pe care cei trei artiști îl susțin în opt orașe din România.

Evenimentul se desfășoară cu respectarea măsurilor instituite la nivel național, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19.