CETATEA DEVEI A PRIMIT PESTE 173.000 DE TURIȘTI ÎN 2019. IARNA RĂMÂNE „SEZONUL MORT” PENTRU FORTUL MEDIEVAL

În 2019, cei mai mulți turiști au ajuns la Cetatea Devei în luna iulie, când pentru trei zile aici a avut loc un festival de muzică electronică. Evenimentul a stârnit controverse, după ce organizatorii au fost lăsați să intre cu mașinile pe aleea pietonală a cetății și au produs pagube acesteia.

„Un număr de 173.000 de turiști, români și străini, au vizitat Cetatea Deva de la începutul anului 2019 până în prezent. Statistica include doar vizitatorii care au folosit telecabina care facilitează accesul la monument. Însă telecabina de pe Cetatea Deva a funcționat, anul acesta, doar începând cu data de 8 martie”, a informat Primăria Deva. În aceeași perioadă, numărul turiștilor care au vizitat Castelul Corvinilor a fost de peste două ori mai mare, de aproape 400.000 de oameni, deși biletele de vizitare a monumentului medieval din Hunedoara costă până la 35 de lei.

Deși este monument istoric de Categoria A, spre deosebire de Castelul Corvinilor, Cetatea Devei nu are un muzeu propriu sau un serviciu la care să fie angajați oameni cu studii de istorie sau arheologie. A rămas administrată de primărie prin Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală (SPIGM), care se mai ocupă și de întreținerea spațiilor verzi din Deva. Situația ei s-ar putea schimba, susțin reprezentanții Primăriei Deva, care au obținut în 2019 finanțare de la Uniunea Europeană pentru restaurarea incintei I a monumentului istoric. De asemenea, în planurile municipalității intră achiziția unei noi telecabine cu capacitate mai mare decât cea actuală, veche din 2004, care s-a defectat de mai multe ori în ultimii ani.

Cetatea Devei datează, potrivit unor istorici, din secolul al XII-lea şi a fost una dintre cele mai greu de cucerit fortăreţe din Transilvania medievală. De la începutul secolului al XIX-lea a intrat în ruină, iar în anul 1849 o explozie a dus la destrugerea ei aproape în întregime.

 

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.