CE S-A ÎNTÂMPLAT CU PROIECTUL NOULUI STADION DIN HUNEDOARA

Planurile de construire a unui stadion în municipiul Hunedoara, în locul arenei „Michael Klein”, a fost anunțată de autoritățile din județul Hunedoara încă de la începutul anului 2017.

Atunci, Consiliul Județean Hunedoara a adoptat o hotărâre de asociere cu municipalitatea din Hunedoara, prin care cele două unități administrative urmau să realizeze documentațiile necesare realizării proiectului de reabilitare a complexului sportiv, astfel încât acesta să poată intra, „în cel mai scurt timp” – potrivit hotărârii, în execuție prin Compania Națională de Investiții. Autoritățile propuneau demolarea stadionului „Michael Klein” și construcția unui stadion modern cu 10.000 – 12.000 de locuri, asemănător celui din Târgu Jiu, modernizat prin CNI.

La trei ani de la anunțul parteneriatului pentru construcția noului stadion din Hunedoara, proiectul se a rămas pe lista sinteză a Companiei Naționale de Investiții. „Conform cadrului legal de derulare a Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social, OG 25/2001 cu modificările și completările ulterioare, introducerea pe lista sinteză a subprogramelor pe care CNI le implementează reprezintă etapă preliminară privind promovarea spre finanțare. Asigurarea finanțării de noi obiective de investiții se realizează numai în corelare cu alocațiile bugetare disponibile anual. Date specifice cu privire la valoare investiției, durata de realizare etc. nu pot fi cunoscute decât după aprobarea indicatorilor tehnico-economici și finalizarea procedurilor de achiziție publică pentru fiecare obiectiv în parte”, informează CNI.

Pe aceeași listă a CNI se mai află și alte proiecte din județul Hunedoara: construcția unui complex sportiv în Cristur (Deva), construcția unui stadion în Deva, construirea unei baze sportive în Băcia, construirea unei baze sportive multifuncționale la Școala Ovid Densușianu din Hațeg, construirea unei baze sportive în Lupeni.

Stadionul Corvinul (actual „Michael Klein”) din Hunedoara a fost construit la începutul anilor ’60, iar în următoarele decenii a fost unul dintre locurile simbol ale municipiului. În anii ’80, arena cu peste 15.000 de locuri se umplea până la refuz la meciurile generației de aur a echipei de fotbal Corvinul Hunedoara, condusă de Mircea Lucescu. Declinul industrial al orașului s-a răsfrânt asupra sportului, iar în ultimii ani stadionul din Hunedoara a rămas un loc pustiu, depășit de vremuri, în așteptarea reconstrucției.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.