CASA DE CULTURĂ DIN HUNEDOARA INTRĂ ÎN ȘANTIER

Contractul de execuţie a lucrărilor de restaurare a Casei de cultură din Hunedoara a fost semnat joi, iar de săptămâna viitoare, clădirea va intra în şantier, potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Hunedoara. Lucrările de reabilitare au loc în urma unei asocieri dintre Consiliul Local Hunedoara şi Consiliul Judeţean Hunedoara.

„În cadrul contractului vor fi executate lucrări de refuncţionalizare şi/sau compartimentare a unor spaţii existente, lucrări de finisaje interioare (cu restaurarea şi refacerea elementelor de decoraţie arhitecturală), lucrări de refacere a pardoselii şi a scărilor, lucrări de recondiţionare şi restaurare a tâmplăriei (cu schimbarea elementelor deteriorate), modernizarea birourilor şi grupurilor sanitare, revizuirea instalaţiei electrice şi de iluminat, precum şi lucrări de finisaje exterioare”, a informat Consiliul Judeţean Hunedoara.

Contractul de execuţie a lucrărilor a fost atribuit la sfârşitul lunii iunie 2020 asocierii SC Metalprod West SRl – SC Constructus Srl. Valoarea contractului depăşeşte 13 milioane de lei (cu TVA inclus), iar durata de execuţie a lucrărilor este de 18 luni de la data primirii Ordinului de începere a lucrărilor.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.