BURSE PENTRU ELEVII DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SPECIAL ȘI BANI PENTRU OLIMPIADELE ȘCOLARE


Peste 200 de burse de ajutor sociale și medicale pentru elevi, în valoare de 300 de lei, pentru fiecare elev, lunar, au fost aprobate în cadrul ședinței de Consiliul Județean. În cadrul aceleași ședințe a fost aprobat și proiectul princ are CJ se asociază cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara pentru a finanța și organiza în comun olimpiade și concursuri școlare în acest an.

Miercuri, CJ Hunedoara a adoptat hotărârea privind aprobarea acordării burselor de ajutor social/burse medicale elevilor care frecventează cursurile instituțiilor de învățământ special finanțate de administrația județeană pentru semestrul II al anului școlar 2019/2020.

Astfel, a fost aprobată acordarea unui număr de 210 burse de ajutor social/burse medicale elevilor care frecventează cursurile instituțiilor de învățământ special, finanțate din bugetul propriu al Județului Hunedoara, pentru anul școlar 2019-2020 (semestrul II) repartizate după cum urmează: Centrul de Pedagogie Curativă Simeria – 100 de burse; Centrul pentru Educație Incluzivă „Rudolf Steiner” Hunedoara – 68 de burse; Școala Generală „I. G. Duca” Petroșani – 42 de burse.

Cuantumul unei burse de ajutor social/burse medicale este de 300 de lei/elev/lună.

Asociere pentru susținerea financiară a olimpiadelor și concursurilor școlare

Consiliul Județean Hunedoara se va asocia cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara în vederea finanțării și organizării în comun a olimpiadelor și concursurilor școlare în anul 2020.

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Hunedoara, plenul aprobat Acordul de asociere care stă la baza organizării și finanțării olimpiadelor și concursurilor școlare în anul 2020.

Potrivit documentului, Consiliul Județean Hunedoara va contribui la realizarea proiectului cu suma de 50.000 lei care va fi alocată din bugetul propriu al județului pe anul 2020.

În acest an școlar, în județul Hunedoara, se vor desfășura 60 de olimpiade și concursuri școlare la care vor participa aproximativ 5.000 de elevi.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.