BOXERUL HUNEDOREAN COSMIN GÎRLEANU, CAMPION NAŢIONAL PENTRU A 12-A OARĂ

Boxerul Petre Cosmin Gîrleanu, legitimat la Club Sportiv Hunedoara, a fost desemnat campion național pentru a 12-a oară. Prezent la Campionatul Național de Seniori – Iași 2020, alături de antrenorul său Ilie Captari, tânărul pugilist a câștigat întâi semifinala în fața clujeanului Nagy Istfan, calificându-se în finală. L-a întâlnit în finală pe Gabriel Șchiopu, de la Petrolul Ploiești. Pe ambii jucători (categoria 52 kg) i-a învins prin abandon în prima repriză.

Antrenorul său, Ilie Captari spune că, boxerul hunedorean a fost pregătit pentru această competiție, dorindu-și foarte mult să câștige. “Petre și-a făcut treaba, din nou!”, a declarat antrenorul emerit Ilie Captari, cel care a fost alături de pugilistul hunedorean încă de la început.

Pregătiri pentru calificarea la Jocurile din „Țara Soarelui Răsare”

Cosmin Gîrleanu este, din nou, campion național, câștigând, astfel, cel de-al 12 -lea titlu național la box pe care îl aduce acasă, la Hunedoara. După această competiție, urmează preselecția pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo. Preselecția are loc, luna viitoare, la Londra, în perioada 14-24 martie 2020, iar Petre Cosmin Gîrleanu este componentul lotului olimpic. Dacă va obține minimum trei victorii, se va califica pentru Jocurile Olimpice din “Țara Soarelui Răsare. Câștigarea competiției îi va aduce un punctaj mai mare, putând deveni, la olimpiadă, cap de serie.

Din păcate, sportivul hunedorean James Damian Chereji (categoria 63 kg), legitimat și el la Club Sportiv Hunedoara, s-a oprit în semifinală, fiind învins la puncte de sportivul băcăuan Vasile Suciu. Chereji a obținut medalia de bronz la Campionatul Național de Seniori 2020. “Sper să reușesc, în viitorul apropiat, să îl duc și pe el la un nivel mai înalt, cu rezultate mai frumoase”, a mai spus antrenorul Ilie Captari.

Primarul municipiului Hunedoara i-a felicitat pe ambii sportivi pentru rezultatele obținute la acest campionat. “Sunt bucuros pentru rezultatele obținute de sportivii noștri și de domnul profesor Captari și îi felicit pentru că duc numele Hunedoarei în lume!”, a declarat, la rândul său, Dan Bobouțanu.

Petre Cosmin Gîrleanu, legitimat la Club Sportiv Hunedoara, este antrenat de maestrul Ilie Captari, de mai bine de 10 ani. În martie 2019, boxerul hunedorean a obținut o performanță deosebită la Campionatul European de la Vladikavkaz, în Rusia, unde a luat argintul. Tânărul pugilist are în palmares şi un aur mondial de juniori obţinut în 2015, fiind al doilea campion mondial dat de Hunedoara, după Mihai Leu, plus nenumărate alte titluri la competițiile din țară.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.