Bărbat reținut după ce i-a pulverizat fostei soții spray lacrimogen în față. Omul avea interdicție de a se apropia de femeie, timp de șase luni

Un bărbat de 37 de ani, din orașul Hațeg, a fost reținut de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție dispus față de fosta sa soție. Ordinul a fost emis la finalul lunii iulie, pentru șase luni, dar ieri bărbatul nu a mai rezistat. A așteptat-o pe femeie în fața casei sale, iar când aceasta a ajuns i-a pulverizat spray lacrimogen în față, adresându-i cuvinte și expresii jignitoare.

„În data de 02.12.2019 în jurul orelor 13:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg, au fost sesizați prin plângere de către o femeie în vârstă de 36 ani, din oraşul din Hațeg, judeţul Hunedoara, despre faptul că în seara zilei de 30.11.2019 când s-a întors la domiciliu, fostul soț, în vârstă de 37 de ani, din Hațeg, i-a deschis portiera mașinii şi i-a pulverizat în zona feței un spray iritant-lacrimogen adresându-i în același timp cuvinte și expresii jignitoare.

În baza sesizării a fost întocmit dosar de cercetare penală, iar din cercetări a reieșit faptul că Judecătoria Hațeg a emis Ordin de Protecție, nr. 750/CC/29.07.2019, cu valabilitate de șase luni, iar bărbatului i-a fost stabilită obligația de a păstra o distanță de minim 150 m față de fosta sa soție, obligație pe care acesta a încălcat-o.

Cercetările au continuat față de suspectul de 37 de ani pentru săvârșirea infracțiunii de „Încălcarea Ordinului de Protecție”, faptă prevăzută si pedepsită de art. 32, alin. 1 din Legea nr. 217/2003, iar faţă de acesta s-a luat măsura reținerii pe o perioada de 24 de ore începând de la data de 02.12.2019, ora 16:20 până la data de 03.12.2019, ora 16.20”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Carla Strujan.

Cercetările în cauză sunt continuate de către polițiști din cadrul Poliției Orașului Hațeg.

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.