Bărbat în vârstă de 53 de ani depistat în localitatea Ilia în timp ce transporta material lemnos fără avizul de însoțire

În data de 03.12.2019, în jurul orei 18:30, poliţiştii Secției de Poliție Rurală Ilia au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 53 de ani, din comuna Vorța, care conducea, pe DJ 706, în localitatea Ilia, o autoutilitară ce nu avea montate plăcuţele cu numerele înmatriculare, cu care transporta material lemnos fără avizul de însoțire prevăzut de lege.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii  au stabilit că autoutilitara condusă de bărbat nu este înmatriculată în circulaţie. Pentru lipsa documentelor legale privind transportul, conducătorul auto a fost sancționat, iar materialul lemnos a fost lăsat  în custodia reprezentanților  Ocolului Silvic Ilia.