Bărbat din Peru, căsătorie de conveniență cu o hunedoreancă. Polițiștii de la Imigrări au refuzat să îi prelungească dreptul de ședere în România

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Hunedoara, în urma activităţilor specifice, au refuzat prelungirea dreptului de şedere unui bărbat în vârstă de 33 de ani din Peru, în urma constatării căsătoriei de convenienţă cu o cetăţeană română în vârstă de 20 de ani.

Cei doi au declarat că s-au cunoscut într-un bar, în Germania, în aprilie 2019, iar în luna iulie anul acesta, străinul a venit în România, din Germania şi s-au căsătorit în luna septembrie, în municipiul Hunedoara, după care aceștia s-au prezentat la sediul Biroului pentru Imigrări Hunedoara şi străinul a solicitat prelungirea dreptului de şedere în scop de reîntregirea familiei.

„Conform procedurilor, poliţiştii de imigrări au început verificările în cazul celor doi soţi, în cadrul cărora au fost efectuate vizite la domiciliul conjugal declarat, discuţii cu persoane din anturajul acestora şi alte activităţi relevante în stabilirea situaţiei reale. Interviul, considerat un instrument de lucru important în reliefarea vieţii reale de familie, a contribuit la clarificarea situaţiei reale a cuplului. Întrebările adresate soţilor în cadrul interviului au vizat demonstrarea realităţii mariajului, cunoaşterea partenerului de viaţă, precum şi viaţa în comun a celor doi. Toate acestea au dus la concluzia că străinul a încheiat casătoria de convenienţă cu scopul de a eluda condiţiile de şedere pe teritoriul României şi de a obţine un document care să-i permită călătoria în alte state europene. Urmare a celor constatate poliţiştii de imigrări au refuzat prelungirea dreptului de şedere temporară pe teritoriul ţării noastre, fără emiterea unei decizii de returnare întrucât străinul a părăsit teritoriul țării noastre în următoarea zi, după susținerea interviului”, se arată într-un comunicat de presă emis de Biroul de Imigrări Hunedoara.

Conform O.U.G nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, Inspectoratul General pentru Imigrări întreprinde toate măsurile necesare pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea acestei practici, luând în considerare atât importanţa vieţii de familie, cât şi respectarea legislaţiei în domeniul migraţiei, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.
Deasemenea, invităm solicitanţii să utilizeze aplicaţia online de depunere a documentelor la adresa www.portaligi.mai.gov.ro pentru reducerea timpului de aşteptare la ghişeu şi eficentizarea procesului de preluare a documentelor. 

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.