Avram Iancu nu renunță. O nouă încercare de a cuceri Lacul Balaton

Avram Iancu şi-a propus să doboare recordul mondial la înot de anduranţă, înotând trei zile şi trei nopţi în Lacul Balaton, din Ungaria.

Duminică, în prima sa tentativă, a fost nevoit să se oprească după circa nouă ore din cursă şi după circa 14 kilometri parcurşi, din cauza vremii nefavorabile. Bibliotecarul din Petroşani a transmis că se va întoarce la Balaton, pentru o nouă încercare.

„După cum aţi văzut, înotul de duminică s-a întrerupt brusc, trist, după doar 8 ore, în mijlocul unei furtuni şi a unor circumstanţe care nu au depins de mine. Eu mă simţeam excelent, abia ce îmi făcusem încălzirea, iar în acele valuri am fost mai relaxat ca niciodată, setat fiind pe un înot de foarte lungă durată. Puteam rezista la dublul intensităţii acelei situaţii. Ambarcaţiunile, nu! Caiacistul era în derivă luptând pentru propria lui viaţă, la mare distanţă de mine. Iahtul principal era lovit din lateral de acele valuri, iar balansul lui era de neimaginat. Cei din şalupa însoţitoare erau cu un ochi pe mine şi cu unul pe caiacist. În această conjunctură alarmantă, căpitanul vasului principal a decis: încetarea misiunii. Când căpitanul decide asta, înotătorul trebuie să se supună chiar dacă el nu are nicio problemă. Am făcut-o imediat, în mod disciplinat”, a relatat Avram Iancu, pe pagina sa de Facebook.

Românul a precizat că la sfârşitul lunii august va încerca din nou să doboare recordul mondial, înotând 72 de ore continuu în lac.

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.