AVOCAȚII HUNEDORENI AU ÎNCETAT PROTESTUL

Întâlnire la Curtea de Apel Alba Iulia, cu conducerea Baroului Hunedoara. În urma dialogului purtat, , avocații hunedoreni au decis să înceteze protestul.

La întrunirea, organizată de echipa managerială a Curții de Apel Alba Iulia, pentru a analiza situația tensionată apărută la nivelul colaborării profesionale între judecători și avocați la unele instanțe de judecată din județul Hunedoara, au participat avocatul Cosmin Roncioiu, decanul Baroului Hunedoara, și avocatul dr. Mihai Baco, vicepreședinte al Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR).

„Referitor la incidentul care a stârnit nemulțumirea avocaților din Baroul Hunedoara, Curtea de Apel Alba Iulia își exprimă regretul cu privire la această situație și speranța că, printr-o mai bună comunicare interprofesională și instituțională, evenimente nedorite de acest fel să poată fi evitate în viitor astfel încât, atât activitatea de judecată, cât și drepturile și interesele justițiabililor să nu fie afectate”, au transmis reprezentanții Curții de Apel Alba Iulia, într-un comunicat.

Referitor la derularea activităților de protest la nivelul instanțelor de judecată, echipa managerială a Curții de Apel Alba Iulia a discutat cu conducerea Baroului Hunedoara despre demersurile întreprinse la nivelul instanțelor din circumscripție pentru informarea corespunzătoare și unitară a justițiabililor și a profesioniștilor din justiție. Astfel, în urma unei întâlniri, din 30 ianuarie 2020, a echipei manageriale a Curții de Apel Alba Iulia cu președinții și vicepreședinții tuturor instanțelor din circumscripția teritorială a Curții de Apel Alba Iulia, s-a convenit ca toate instanțele să afișeze explicit tipurile de cauze urgente ce se judecă pe fiecare materie în perioada protestului pe portalurile instanțelor din circumscripție disponibile pe portalul instanțelor de judecată la toate sălile de judecată. „Prin urmare, ne exprimăm convingerea că, după data de 30.01.2020, s-au redus situațiile reclamate de inconsecvență la nivelul completurilor de judecată de la instanțele din circumscripția teritorială și că activitatea instanțelor se va desfășura în continuare pe perioada protestelor într-un mod mai predictibil pentru toți participanții la actul de judecată”, se mai arată în același comunicat al Curții de Apel Alba Iulia.

Reamintim că, săptămâna trecută, avocații hunedoreni au declanșat un protest, anunțând că se vor prezenta doar în cauzele urgente, după ce o colegă de-a lor, grav bolnavă, a fost amendată de o judecătoare de la Judecătoria Deva.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.