Au fost confirmate 325 de infecții noi. În 24 de ore au fost făcute peste 12.000 de teste, nu 1.877, câte erau în ”raportarea parțială” de la prânz, un FAKE NEWS ordinar!

Numărul cazurilor de coronavirus din România a urcat sâmbătă la 26.022, după ce Grupul de Comunicare Strategică a anunțat la prânz 325 de noi infecții. Inițial, în ”raportarea parțială” de la prânz erau anunțate doar 1.877 de teste, ceea ce însemna că unul din șase teste a ieșit pozitiv. Adică un FAKE NEWS OFICIAL și ordinar! Căci, într-un mesaj trimis la circa două ore după comunicatul de la ora 13, Grupul de Comunicare Strategică a precizat că numărul testelor pentru noul coronavirus realizate până în prezent este, de fapt, de 687.618, respectiv de 12.236 în total față de cele comunicate în 26 iunie a.c. , numărul cazurilor rămânând la 325.

”În completarea informațiilor transmise anterior, Grupul de Comunicare Strategică face următoarele mențiuni:

Numărul testelor pentru noul coronavirus realizate până în prezent este de 687.618, respectiv de 12.236 în total față de cele comunicate în 26 iunie a.c. Actualizarea este necesară în urma comunicării parțiale a numărului de teste realizate la nivelul laboratoarelor din întreaga țară, determinată de procesul de centralizare a informațiilor, precum și a unor deficiențe tehnice existente.
Numărul cazurilor depistate pozitiv cu noul coronavirus rămâne de 325 de persoane.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 18.530 au fost declarate vindecate și externate”, a precizat GCS într-un mesaj transmis sâmbătă în jurul orei 15.

La ATI, în acest moment, sunt internați 199 de pacienți

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10 decese (6 bărbați și 4 femei), toate ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Până astăzi, 1589 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.061 de persoane. Alte 69.472 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 677.259 de teste. Față de raportarea de ieri sunt doar 1.877 de teste în plus. Autoritățile menționează că raportarea este parțială, necuprinzând datele de la 12 laboratoare, dintre cele 112 care funcționează în prezent.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 460 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 159.552 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 6 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 26 iunie a.c., 52 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

PS: Asta înseamnă să comunici strategic în timp de criză. Ieși cu date incomplete, că s-au făcut sub 2.000 de teste de Covid în 24 de ore, apoi revii și zici, a pardon, erau vreo 12.000, dar nu aveam noi toate datele. Apoi mai vine Raed Arafat și se miră superior cum nu mai au românii încredere în gravitatea situației. Păi când, în repetate rânduri, te joci de-a cascadorii râsului la nivel înalt, când te contrazici ca ultimul berbec la același nivel înalt, cine te mai crede? Cu siguranță tot mai puțini.

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.