Ancheta morții unei tinere în spitalul din Hunedoara. Primele concluzii

Au trecut aproape două săptămâni de la moartea Roxanei Popa, o tânără de 24 de ani, din Hunedoara, care s-a stins din viață în spitalul municipal. Tragedia i-a uluit pe foștii apropiați ai Roxanei, iar  Mircea Costa, primarul comunei Cerbăl și apropiat al fetei, a fost unul dintre cei care au reclamat că „Roxana putea fi salvată, dacă era tratată cu mai multă atenție de la prima prezentare la Urgență”.

Tânăra a ajuns la Urgențe în ziua de 3 noiembrie, iar după investigaţiile medicale, nu a rămas internată. A doua zi, în 4 noiembrie, a fost adusă din nou la UPU. Atunci a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, însă organismul fetei a cedat la câteva ore după operaţie.

O anchetă a fost declanșată la spital, pentru a elucida împrejurările decesului Roxanei, iar luni, au fost prezentate primele concluzii ale cercetării. „Există o comisie de analiză a deceselor intraspitalicești din care fac parte cinci medici primari (de la ATI, Chirurgie, Ginecologie, Anatomie Patologică și directorul medical – subsemnatul). Am luat toate actele existente în momentul de față – adică prezentarea de prima dată la UPU, cu tot ce înseamnă foi de observație de la UPU, foaia de observație de a doua zi, toate analizele, întreg traseul pacientei, am luat declarații medicilor. Avem o concluzie preliminară, deci nu definitivă. În momentul de față nu putem spune că există vreo deficiență sau vreo culpă medicală”, a declarat dr. Bende Barna Gavril, directorul medical al Spitalului municipal „Alexandru Simionescu” din Hunedoara.

Concluziile finale vor fi prezentate în momentul în care comisia va avea la dispoziție și rezultatele analizelor efectuate la Direcția de Sănătate Publică Hunedoara și, mai ales, analizele de histopatologie (probe prelevate din organele tinerei, la autopsie), efectuate la Institutul de Medicină Legală Timișoara, a mai precizat medicul. O peritonită toxico-septică ar fi cauzat moartea tinerei, susțin medicii. Analizele efectuate la IML Timișoara ar putea clarifica însă cauzele evoluției fulminante, într-un timp foarte scurt, a acesteia, până la decesul pacientei.

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.