ALERTĂ RĂPIRE COPIL

La data de 9 ianuarie a.c., în jurul orei 03.55, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112, cu privire la dispariția unei minore, CAROLEA LUMINIȚA, în vârstă de 14 ani.

Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 9 ianuarie a.c., în jurul orei 03.30, în timp ce se afla la domiciliul său din orașul Tălmaciu, județul Sibiu, minora ar fi fost luată cu forța de către patru persoane de sex masculin, mascate, și ar fi fost obligată să urce într-un autoturism, al cărui conducător auto s-a deplasat într-o direcție necunoscută.

Astfel, s-a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”, constituindu-se celulă de criză.

Au fost declanșate ample căutări, mai multe echipaje din județ efectuând în prezent verificări în vederea depistării minorei.

Semnalmente: înălțime 162 cm, 65 kg, ochi albaștri, păr șaten, fir drept, lung, ten deschis.

La momentul dispariției, minora purta o bluză de culoare vișiniu cu paiete auri, pantaloni tip leggings de culoare vișiniu.

googletag.cmd.push(function() { googletag.display(‘div-gpt-ad-1536585829504-0’); });