ALERTĂ. PESTE 70 DE CAZURI NOI DE COVID 19 ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Hunedoara se numără printre judeţele care au înregistrat cele mai multe noi cazuri de persoane diagnosticate cu virusul SARS-COV-2. În ultimele 24 de ore, în judeţ s-au înregistrat 71 de noi infectări, arată un raport publicat miercuri, de Prefectura Hunedoara. Cu o zi în urmă au fost raportate 51 de îmbolnăviri în judeţul Hunedoara.

Nouă localităţi din judeţul Hunedoara riscă să die declarate în carantină ca urmare a numărului mare de cazuri active, în raport cu cel al populaţiei, respectiv peste 3 bolnavi la mia de lcouitori. Acestea sunt Bătrâna, Bunila, Mărtineşti, Orăştie, Haţeg, Orăştioara de Sus, Turdaş, Teliucu Inferior, Luncoiu de Jos.

Aproape 1.300 de hunedoreni s-au infectat cu Covid 19 de la începutul acestui an, numărul cazurilor active fiind de circa 400.

Unele autorităţi au făcut apel la calm, către populaţie. Nu se pune problema carantinării municipiului Hunedoara, spune Radu Budae, managerul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara. Conform legii, în municipiul Hunedoara pentru a se institui carantina, trebuie să se înregistreze 219 cazuri în 14 zile (adică atunci când cazurile pozitive ar depăşi 3‰ din populaţia municipiului Hunedoara). În acest moment, în oraşul nostru sunt 67 de cazuri, dintre care 32 internate.

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.