Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție, pe raza județului Hunedoara

Polițiștii hunedoreni au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare pentru combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 66 de societăți comerciale şi 40 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 77 de sancțiuni contravenționale (66 pentru nerespectare măsurii protecție individuală, patru sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de carantină/izolare şi 3 aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie), valoarea totală a amenzilor fiind de 15.000 de lei.

Cu ocazia controalelor în trafic, efectuate împreună cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, poliţiştii au verificat legalitatea efectuării transportului de marfă și persoane, inclusiv modul în care măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.

Conducătorii tuturor autoturismelor verificate în trafic au fost instruiți de polițiști în privinţa respectării prevederilor L55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Exemple semnificative:

În data de 14.11.2020, în jurul orei 20:40, în urma unei acțiuni efectuate de Poliția Municipiului Lupeni, pe linia combaterii răspândirii virusului Sars-Cov 2, poliţiştii Biroului Ordine Publică au constatat că la o capelă din municipiul Lupeni era organizat un priveghi, la care participau mai multe persoane.

Din verificări, a rezultat că persoana decedată (un bărbat de 59 de ani, care în momentul decesului era infectat cu virusul Sars-Cov-2) a fost preluat de familie de la morga Spitalului Municipiului Lupeni și transportat la capela cimitirului din localitate, în vederea organizării priveghiului.

Poliţiştii au discutat cu rudele defunctului, cărora le-a fost adusă la cunoștință interdicția de participare la acest gen de evenimente, însă nu s-au conformat, motiv pentru care au fost alarmaţi poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni și s-a solicitat sprijin din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara.

La fața locului, s-au deplasat mai multe forțe de ordine care legitimat persoanele participante la eveniment, cele 31 de persoane fiind îndrumate să părăsească zona (acestea conformându-se).

Toate persoanele identificate au fost sancționate contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020. Totodată, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, cercetările continuând, supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani.

În data de 14.11.2020, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie, în cadrul unei acţiuni de verificare a modului de respectare a măsurilor dispuse pentru prevenirea răspândirii SARS-Cov2 de către operatorii economici, au constatat că în interiorul unei pensiunii din comuna Beriu se aflau 70 de persoane (bărbați femei și copii), care participau la un parastas.

Persoanele participante au fost legitimate (urmând a fi sancţionate contravenţional), iar faţă de administratorul societăţii comerciale a fost aplicată o sancţiune contravenţională în cuantum de 10.000 lei, pentru că a permis organizarea în spațiu închis a manifestării private.

  Tot ieri, în cadrul unei acțiuni desfășurate de poliţiştii hunedoreni (cu sprijinul reprezentaților IJJ, ISU, DSP, ITM și ai Poliței Locale), s-a constatat că un târg organizat la ieșirea din municipiul Hunedoara era deschis, iar în interiorul acestuia au fost identificați mai mulți comercianți și cumpărători. Poliţiştii au luat măsura evacuării acestora și au sancționat contravențional administratorul societăţii care a organizat târgul fără a respecta normele legale privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID 19 (cu o sancțiune contravențional[ în valoarea de 10.000 de lei).

Odată cu intrarea în vigoare a noilor măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus, echipajele de poliție, poliţie locală și jandarmerie aflate în serviciu pe raza județului Hunedoara, verifică modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23:00—05:00.

IPJ Hunedoara

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.