Accident rutier în această seară între localitățile Crăciunești și Fizeș soldat cu vătămarea corporală a conducătorului auto

În data de 04.10.2020, ora 20:14, Poliția Municipiului Deva, a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că, între localitățile Crăciunești și Fizeș a avut loc un accident rutier. Polițiștii rutieri, ajunși la fața locului, au stabilit că, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Băița, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 706 A, într-o curbă ușoară la dreapta, nu a adaptat viteza la condițiile aferente, a derapat, părăsind partea carosabilă și a lovit un stâlp de iluminat stradal aflat în afara părții carosabile.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru infractiunea de vătămare corporală din culpă.

Din spusele unor martori, acesta ar fi plecat de la un chef sub influența bauturilor alcoolice.

Vom reveni cu amanunte.