ACCIDENT CUMPLIT PE DN 66, ÎN APROPIERE DE HAȚEG

UPDATE: Şoferul de 64 de ani şi pasagerul din maşina acestuia au murit la spital.

Un accident rutier grav a avut loc, luni după-amiază, pe Drumul Național 66, în apropiere de Hațeg. O femeie de 43 de ani, din Petrila, a provocat coliziunea dintre trei mașini. „În timp ce conducea un autoturism din direcția Hațeg – Simeria, la ieșirea din localitatea Bretea Streiului, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pătruns pe sensul opus și lovit frontal un alt autoturism care se deplasa din direcția Simeria – Hațeg, condus de un barbat de 64 de ani, din Hațeg, după care a ricoșat într-un alt autoturism care se deplasa tot din direcția Simeria – Hațeg. În urma accidentului a reztat rănirea gravă a conducătorului auto de 64 de ani și unui pasager din autoturismul condus de acesta și rănirea ușoară a conducătoarei auto”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara.
Cei doi bărbaţi şi femeia aflaţi în 2 autoturisme au fost eliberaţi din maşinile deformate de impact de echipa de descarcerare. „Victimele politraumatizate, printre care un bărbat în stare comatoasă, au fost duse cu două ambulanţe SAJ şi o autospecială SMURD la UPU Hunedoara. Au intervenit pompieri şi paramedici ai Detaşamentului Hunedoara ai Punctului de lucru Bretea şi medici şi asistenţi ai SAJ Hateg şi Hunedoara cu 6 autospeciale”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.